Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul Cracoviei, sâmbătă, a murit la spital, a anunțat poliția poloneză astăzi. Între timp, în oraşul din sudul Poloniei, dar şi în restul ţării, este în vigoare doliul naţional în memoria victimelor atacului.
Ce se ştie despre atacator
Identificat de presa poloneză după prenumele și inițiala numelui său de familie, Michal O., născut în 2002, este suspectat că a ucis în total nouă oameni după ce cadavrele părinților și surorii sale au fost descoperite cu răni prin împușcare în casa familiei, situată la două ore de mers cu mașina de locul atacului în masă. Îmbrăcat în uniformă militară, purtând mască şi cască, și înarmat cu o pușcă semiautomată, el a deschis focul din vehiculul său asupra trecătorilor din apropierea pieței din Orașul Vechi al Cracoviei, o destinație turistică populară.
Potrivit anchetatorilor, Michal O. nu avea antecedente penale. El era membru, alături de tatăl său, al unui club de tir, iar în urma percheziției au fost confiscate 11 arme.
Poliţia cercetează motivaţia din spatele atacului
Șase oameni, între care un britanic și o austriacă, au fost uciși, iar alte 15 persoane, între care cinci cetățeni străini, au fost rănite. Chemați de urgență la fața locului, polițiștii polonezi au deschis focul asupra acestuia în timp ce încerca să fugă, reuşind să-l rănească. Ulterior, acesta a fost reţinut transportat la spital.
Potrivit Ministerului de Interne de la Varşovia, care a deschis o anchetă pentru act „cu caracter terorist”, ucigașul era „fascinat de ideologiile de extremă dreapta”, dar anchetatorii cred că va fi necesară o anchetă lungă pentru a înțelege motivele sale. „Pe hainele făptașului existau multe embleme diferite care au fost parțial examinate și interpretate”, a explicat un ofițer implicat în anchetă, precizând că „acestea au fost asociate cu diverse motive care sunt analizate în prezent de specialiști”.
