
Organizaţii de presă prestigioase au respins acuzaţiile Israelului potrivit cărora reporterii lor din Gaza ar fi ştiut dinainte despre atacul Hamas din 7 octombire când islamiştii palestinieni au ucis mai mult de 1.400 de civili şi de soldaţi israelieni şi au răpit peste 240. Ministrul comunicațiilor din Israel Shlomo Karhi a afirmat că atacul a avut loc în prezenţa unor angajaţi de la Reuters, Associated Press, CNN şi New York Times, care documentau ororile “devenind efectiv participanți la acel eveniment înfiorător”. Ministrul a mai spus că unii angajaţi ar păstra contacte cu atacatorii. La rândul său, Benny Gantz, fost ministru al apărării şi acum membru al cabinetului israelian de război a declarat că fotojurnaliştii ar trebui trataţi ca terorişti dacă se dovedeşte că au ştiut dinainte de atacurile din 7 octombrie. De asemenea, un deputat al partidului de guvernământ Likud, Danny Danon a declarat că jurnaliştii vor fi adăugaţi pe lista persoanelor marcate pentru asasinare din cauza participării la atacuri. Presa israeliană a raportat despre pregătirea unei unități dedicate urmăririi și uciderii membrilor unui grup de comando din aripa militară a Hamas. Acuzaţiile au urmat unei sugestii făcute de site-ul pro-israelian Honest Reporting că prezența fotografilor ar fi putut face parte din planul de atac al Hamas. Reuters neagă categoric că ar fi avut cunoștințe prealabile despre atac sau că ar fi trimis jurnaliștii printre luptătorii Hamas. Şi celelalte organizaţii de presă au publicat răspunsuri în care spun că nu au existat aranjamente în prealabil cu niciunul dintre jurnaliști pentru a furniza fotografii din timpul atacului.