AUR și POT cer anchetarea anulării alegerilor prezidențiale din 2024

AUR și POT cer anchetarea anulării alegerilor prezidențiale din 2024
© Facebook - Alianța pentru Unirea Românilor - AUR   |   Parlamentarii AUR protestează în Legislativ împotriva măsurilor fiscale anunțate de guvernul Bolojan, 1 septembrie 2025.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), împreună cu Partidul Oamenilor Tineri (POT), anunță inițierea unui demers parlamentar pentru constituirea unei comisii de anchetă privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Parlamentarii AUR și POT au precizat că vor depune toate demersurile pentru constituirea acestei comisii, ea reprezentând un instrument esențial pentru apărarea democrației constituționale și a statului de drept, împotriva abuzurilor și manipulărilor sistemului politic și instituțional.

„În urma turului I al alegerilor prezidențiale din 2024 a existat un câștigător clar: domnul Călin Georgescu, susținut de o largă majoritate a electoratului. Toate datele, inclusiv sondajele independente și dinamica din jurul campaniei, indicau faptul că acesta urma să câștige și turul II. Au trecut luni întregi de la momentul în care votul românilor a fost anulat de către cei nouă judecători ai Curții Constituționale, fără ca până astăzi să existe o explicație clară. Partidele sistemului și Nicușor Dan au promis că vor lămuri acest abuz, că vor desecretiza documentele care au stat la baza acestei decizii, însă niciun demers nu a fost făcut. Ceea ce este evident pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor români este faptul că anularea alegerilor a urmărit un scop politic clar: împiedicarea accesului la funcția supremă în stat a unui candidat incomod pentru sistem”, se precizează într-un comunicat de presă al AUR.

„Cine a anulat votul?”

Potrivit reprezentanților AUR, „românii au dreptul să știe de ce votul lor a fost anulat și cine poartă responsabilitatea pentru acest abuz care afectează grav democrația”. 

„Parlamentul României are obligația democratică de a clarifica circumstanțele anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Comisia parlamentară va avea misiunea de a investiga obiectiv și complet circumstanțele care au dus la anularea alegerilor și de a stabili responsabilități politice și instituționale. În plus, comisia va audia reprezentanți ai instituțiilor cu rol în organizarea scrutinului: SRI, SIE, AEP, BEC, MAE, MAI și alte structuri cu atribuții directe, astfel încât românii să aibă răspunsurile pe care le așteaptă. La finalul activității, comisia va întocmi un raport în care va evalua efectele anulării asupra dreptului constituțional al cetățenilor de a alege și de a fi aleși. Raportul va include propuneri de măsuri legislative, administrative sau disciplinare, dar și sesizări către instituțiile abilitate, acolo unde este cazul. AUR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a aduce adevărul la lumină și pentru a apăra dreptul fundamental al românilor de a decide prin vot”, transmite AUR.

Moțiune de cenzură a guvernului

Tot astăzi, AUR a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan, care „calcă în picioare democrația și transformă Parlamentul într-o simplă anexă. În loc să vină cu proiectele fiscale în fața parlamentarilor aleși de români, să le dezbată și să le supună la vot, așa cum prevede Constituția, Ilie Bolojan alege să își angajeze răspunderea pe cinci pachete fiscale diferite deodată. Este un abuz fără precedent în istoria României, o sfidare la adresa statului de drept și o bătaie de joc la adresa românilor”.

Formațiunea acuză coaliția de guvernare de „dictatură: ordine date de sus, fără consultare, fără transparență, fără rușine”. „Guvernul Bolojan trebuie să plece. România nu poate fi condusă prin angajări de răspundere la foc automat. România are nevoie de democrație, nu de dictatură fiscală.”, a declarat deputatul AUR, Mihai Enache.

Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că senatorii și deputații formațiunii vor analiza și vor semna cele patru moțiuni înaintate de parlamentarii de la AUR, fiind de acord cu reforma pensiilor speciale.

Timp citire: 2 min