Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaților a depus ieri, în plen, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat viceliderul Alin Coleșa. „Înaintăm moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată „România în beznă - falimentul programat al sistemului energetic național”, inițiată de peste 50 de deputați ai Grupului parlamentar al AUR, conform listei de semnături anexată”, a spus Coleșa.
Semnatarii moțiunii subliniază, în document, că Ministerul Energiei a eșuat în toate dimensiunile fundamentale ale actului de guvernare: planificare, execuție, cercetare, suveranitate și protejarea consumatorului, iar România, „țara care lumina Balcanii”, trăiește acum cu frica întreruperii curentului. Ei spun, printre altele, că închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă și a majorității termocentralelor de reglaj primar a condus în mod clar la o reducere și mai mare a rezervei sincrone de energie a țării, și acuză ministerul Energiei de „neglijență, ineficiență și lipsă de viziune”.
Și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, tot ieri, depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Transporturilor, semnată de 37 de parlamentari. „Depunem astăzi moțiunea simplă intitulată „Calea ferată a pierdut trenul”. Moțiunea este însoțită de 37 de semnături, peste cvorumul cerut pentru promovarea unei moțiuni”, a precizat Peiu.
Cele două moțiuni simple vor fi dezbătute și votate lunea viitoare, pe 17 noiembrie.
