Şeful spionajului militar din Ucraina, Kirilo Budanov a declarat că forţele Kievului au atacat azi-noapte cu cel puțin 70 de drone o baza aeriană rusească, din regiunea Rostov și că pagubele provocate sunt în evaluare. Potrivit presei ucrainene, imagini din satelit publicate ulterior arată avarii la un hangar în care pot fi văzute și două avioane de vânătoare Su-34. Aerodromul Morozovsk, situat la circa 300 de kilometri de graniţa cu Ucraina găzduieşte zeci de avioane Su-34, considerate principala armă a ruşilor în războiul declanşat împotriva Ucrainei.