Trei oameni au fost ucişi și patru răniţi în urma unui atac armat la Seattle, în nord-vestul Statelor Unite. Atacul a avut loc în timpul unui festival culinar important din centrul oraşului, lângă faimosul Space Needle. Potrivit șefului adjunct al Poliției din Seattle se crede că două persoane au tras una în alta. Un suspect a fost reținut, în timp ce poliţia îl caută pe cel de-al doilea suspect care a fugit. Martorii spun că au auzit mai multe focuri de armă, iar un participant la festival a descris scena drept un „haos pur”. Guvernatorul statului Washington a transmis condoleanțe familiilor victimelor, în timp ce o reprezentantă locală în Congresul SUA a condamnat „violența fără sens”.
