
Ucraina controlează 82 de localități și 1.150 de kilometri pătrați în regiunea rusă Kursk, de la graniță - a declarat, joi, comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, în a noua zi a unei ofensive de o amploare fără precedent a trupelor Kievului pe teritoriul Rusiei invadatoare.
„Finalizarea eliberării”
„Sirski a raportat finalizarea eliberării orașului Sudja din mâinile armatei ruse” - a anunțat, tot joi, pe rețeaua Telegram, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Acest oraș, cu 5.500 de locuitori, reprezintă principala cucerire a forțelor ucrainene pe teritoriul inamic.