
Armata rusă de invazie a declarat, sâmbătă, că a preluat controlul asupra altor două sate din estul Ucrainei.
Au fost „eliberate” Vremivka și Petropavlivka
Ministerul rus al Apărării de la Moscova susţine, într-o declarație postată pe reţeaua Telegram şi citată de agenţiile internaţionale de presă, că forțele sale au „eliberat” (sic!- n.red.) satele Vremivka și Petropavlivka, ambele situate în regiunea Donețk.
Lovituri ucrainene în Tula şi Kaluga
Tot sâmbătă, Ucraina a anunţat noi atacuri asupra depozitelor de petrol din vestul Rusiei.
Statul Major de la Kiev afirmă că au fost lovite depozite din regiunile Kaluga și Tula, care sprijineau efortul de război al Moscovei în Ucraina.
Guvernatorul regional de la Kaluga, Vladislav Şapşa, a recunoscut că un incendiu a izbucnit după ce un obiectiv industrial a fost lovit în orașul Liudinovo.
Guvernatorul de la Tula, Dmitri Miliaev, a declarat, la rândul său, că un rezervor de combustibil și lubrifianţi a luat foc, ca urmare a unui atac ucrainean cu dronă.