
Armata israeliană a intrat, miercuri, în spitalul al-Shifa, cel mai mare din Fâșia Gaza, unde, pe lângă pacienţi, sunt mii de palestinieni refugiaţi. Potrivit şefilor ei, armata poartă o operațiune „țintită” și de precizie împotriva grupării islamiste Hamas, într-un anumit sector al spitalului. Soldații interoghează oamenii din clădire, inclusiv pacienți și medici, în timp ce tancuri și transportoare de trupe înconjoară complexul spitalicesc. Adjunctul ministrului Sănătății în aşa-zisul guvern Hamas, Youssef Abou Rich, prezent la al-Shifa, a declarat că „zeci de soldați” israelieni se află „în camera de urgență și la recepția” spitalului. Medicii și ONG-urile internaționale spun că nimeni nu poate ieși din spital fără a risca să fie împușcat. Directorul Al-Shifa, Mohammed Abou Salmiya, a declarat, în ajun, că „179 de cadavre” au trebuit îngropate într-o groapă comună. „Există cadavre care împânzesc culoarele complexului spitalicesc, iar camerele frigorifice ale morgilor nu mai sunt alimentate” cu electricitate - a mai spus el.