Armata israeliană a anunțat moartea „în luptă” a unuia dintre soldații săi în nordul țării

Armata israeliană a anunțat moartea „în luptă” a unuia dintre soldații săi în nordul țării
© EPA-EFE/ATEF SAFADI   |   Fumul se ridică în Kiryat Shmona, nordul Israelului, în urma loviturilor rachetelor Hezbollah, 4 iunie 2024.

Armata israeliană a anunțat, joi, moartea „în luptă” a unuia dintre soldații săi în nordul țării, scena ciocnirilor transfrontaliere zilnice cu mișcarea islamistă șiită libaneză Hezbollah, aliata Hamasului palestinian sunit.

Zece răniți

Armata nu precizează locul exact al morții rezervistului, pe care îl identifică pe site-ul său drept sergentul-major Refael Kauders, în vârstă de 39 de ani.

Cu toate acestea, armata a comunicat că „două drone explozive lansate (din Liban) au lovit zona Hurfeish”, un oraș druz situat la mai puțin de 5 kilometri de linia demarcație cu Libanul.

Potrivit corespondentului militar al cotidianului Times of Israel, subofițerul a fost ucis în acest atac cu dronă, în care, conform informațiilor sale, alți zece soldați au fost răniți, unul dintre ei grav.

Efectul Gaza

De la declanșarea, pe 7 octombrie 2023, a războiului din Fîșia Gaza dintre Israel și Hamas, 450 de oameni au fost uciși în Liban de tiruri israeliene.

Majoritatea erau combatanți Hezbollah, dar aproape 90 erau civili.

Pe partea israeliană, bilanțul e de 15 soldați și 11 civili uciși.

Timp citire: 1 min