Anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, suspendată de o decizie a CA Ploiești

Anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, suspendată de o decizie a CA Ploiești
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Ușile sălii de consiliu a Curții Constituționale sunt sigilate după încheierea dezbaterii privind anularea alegerilor prezidențiale, la sediul CCR din București, România, 6 decembrie 2024.

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei.

Precizări ale Biroului Electoral Central

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a președintelui României, a anunțat Biroul Electoral Central. Potrivit BEC, actuala procedură electorală în vederea alegerii Președintelui României este reglementată atât de acte normative, cât și de acte administrative cu caracter normativ, ce nu pot fi atacate.

Ministrul Justiției spune că deciziile CCR nu pot fi anulate

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a explicat că deciziile Curții Constituționale nu pot fi anulate sau suspendate, conform legii. „Hotărârea Curții Constituționale a României nu este act administrativ. Cu alte cuvinte, legea nu permite suspendarea sau anularea acesteia. Dar trecând peste acest considerent, veți observa în dispozitivul hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești faptul că se admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat.

Actul administrativ, așa a interpretat magistratul care a pronunțat această hotărâre, ar fi Hotărârea Curții Constituționale nr. 32. Acum, în temeiul acestei hotărâri a CCR, guvernul a adoptat acte normative care au organizat alegerile. Cu alte cuvinte, executarea hotărârii Curții Constituționale s-a realizat deja până la momentul pronunțării hotărârii de la Ploiești. Cu alte cuvinte, nu mai există efecte curente care să fie suspendate prin efectul hotărârii judecătorești pronunțate”, a spus Ministrul Justiției, într-o emisiune televizată.

Marinescu a mai afirmat că, „atât timp cât obiect al acțiunii de contencios nu l-au făcut și actele administrative deja emise anterior, ele nu sunt suspendate prin voința judecătorului în cazul dispozitivului hotătărârii judecătorești. În consecință, acestea produc efecte în continuare. Alegerile merg mai departe pentru că actele administrative ale guvernului nu au fost suspendate sau anulate.”

Reacții ale specialiștilor

Deciziile Curții Constituționale a României sunt definitive și nu sunt supuse nici unei căi de atac, a declarat, pentru AGERPRES, prof. univ. dr Tudorel Toader, fost judecător la CRR și fost ministru al Justiției. Conform afirmațiilor acestuia, „judecătorul care a pronunțat o astfel de decizie a reușit să pună în discuția publică numele său, chiar dacă printr-o decizie inadmisibilă, în afara exigențelor legale constituționale”.

Augustin Zegrean, la rândul său fost judecător CCR, a declarat pentru G4 Media că decizia judecătorului Alexandru Vasile „este hazardată” și „nu produce efecte juridice pentru că în Constituţie se spune clar că deciziile CCR sunt definitive”. „Deciziille CCR nu sunt acte administrative, sunt decizii judecătoreşti definitive, general obligatorii şi care nu pot fi atacate”, a mai declarat Augustin Zegrean.

Fostul judecător Cristi Danileţ a precizat că „o instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025. Cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat?”. Danileț a mai spus că „avem de a face cu o aberație judiciară”, iar judecătorul Alexandru Vasile riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credință a legii. Fostul judecător a mai spus că „soluția va fi corectată de ICCJ, iar INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraților în drept administrativ și drept constituțional.”

Avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliul Superior al Magistraturii și fost judecător, a explicat pentru Adevărul că decizia instanței ploieștene nu este definitivă, iar legea prevede că, într-o astfel de situaţie, „nici un efect al actului administrativ suspendat nu se mai poate produce pe viitor. În ce priveşte anularea alegerilor nu ai ce suspenda pentru că efectele s-au produs şi încheiat, dar în ce priveşte reluarea în totalitate a procesului electoral, da”.

Ce spune Constituţia

Articolul 147 al Constituției României prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Timp citire: 3 min