Armata americană a anunţat că a doborât mai multe drone iraniene care se îndreptau spre Strâmtoarea Ormuz şi ameninţau traficul comercial. Anunţul intervine la câteva ore după ce Statele Unite și Iranul au indicat ieri că sunt aproape de un acord pentru a pune capăt războiului. Un oficial de rang înalt al administrației americane a declarat că ambele părți au convenit asupra unui text și că Washingtonul se așteaptă să fie semnat chiar mâine, cel mai probabil la Geneva. Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a declarat la televiziunea naţională că deși sunt încă posibile modificări ale acordului, ţara sa este victorioasă în războiul cu SUA. Memorandumul de înțelegere propus prevede redeschiderea strâmtorii Ormuz și ridicarea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene, în vreme ce programul nuclear iranian, motivul declarat de președintele american Donald Trump pentru începerea războiului, va fi negociat ulterior.
Donald Trump a respins rapoartele de presă potrivit cărora termenii acordului ar favoriza Teheranul, în timp ce Statele Unite ar fi obţinut puţin mai mult decât redeschiderea Strâmtorii Ormuz, blocată de iranieni după atacurile americano-israeliene din februarie. Israelul nu a participat la negocieri, iar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că țara sa nu va fi parte la acord. În timp ce Iranul spune că înţelegerea cu Statele Unite va pune capăt şi războiului din Liban, Israelul declară prin ministrul apărării că nu se va retrage din sudul Libanului şi că îşi păstrează libertatea de acţiona împotriva ameninţărilor venite din partea grupării Hezbollah.
