UPDATE: Blocul prezidențial numit Împreună! și cartelul stângii radicale au obținut scoruri apropiate, 25-26%, duminică, în primul tur al alegerilor parlamentare din Franța. A treia e dreapta radicală, cu circa 19 procente din sufragii. Turul decisiv de scrutin e programat pe 19 iunie, când președintele centrist Emmanuel Macron va ști dacă va beneficia în parlament de o majoritate care să-i permită aplicarea reformelor promise înainte de a fi fost reales, în aprilie.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Peste 48 de milioane de francezi sunt așteptați duminică la urne, pentru a reînnoi întreaga Adunare Națională, camera inferioară a parlamentului. Sunt în joc 577 de mandate de deputați, pentru care candidează aproape 6.300 de aspiranți. Partidul prezidențial și aliații săi, galvanizați de realegerea, în aprilie, a centristului Emmanuel Macron la șefia statului, conduc în sondajele privind intențiile de vot, cu 27-28% din opțiuni. Cu un scor similar e creditată și nou creata Uniune Populară Ecologistă şi Socială, condusă de liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, clasat al treilea la alegerile prezidenţiale. Învinsa lui Macron din turul decisiv de scrutin, șefa extremei drepte, Marine le Pen, și-ar putea conduce partidul la 20% din voturi, mult peste dreapta clasică, republicanii neo-gaulliști, cotați cu doar 11 procente. Corespondenta Radio România la Paris menționează că tipul de scrutin parlamentar francez, uninominal în două tururi, predispune la răsturnări de situaţie în turul secund, programat peste o săptămână. Potrivit sondajelor, polul prezidențial și-ar asigura, atunci, majoritatea, iar uniunea septuagenarului Mélenchon ar deveni principala forţă de opoziţie.