Institutului german de cercetare Kiel arată că ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut anul trecut cu 14% faţă de anul precedent, ajungând la cel mai scăzut nivel după încetarea completă a sprijinului american odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Potrivit unui raport al Institutului publicat azi aliaţii Kievului au alocat 36 de miliarde de euro în 2025, în timp ce în 2024 au fost 41,1 miliarde. Raportul notează că ajutorul militar a fost alimentat aproape exclusiv de europeni, ale căror eforturi de a compensa retragerea americană au împiedicat colapsul complet. Europenii şi-au sporit alocările cu 67%, comparativ cu media perioadei 2022-2024, dar există mai disparităţi regionale. Ţările din Europa de Nord şi de Vest au asigurat aproximativ 95%, în timp ce Sudul a furnizat doar 3% din ajutorul militar pentru Ucraina.
Europenii cumpără de la americani, dar finanţează şi producţia ucraineană
O parte din bani, 3,7 miliarde de euro au fost alocaţi prin programul PURL, mecanismul lansat de NATO pentru finanţarea achiziţiilor de armament din Statele Unite destinate Ucrainei. Raportul consideră acest lucru ca o „evoluţie notabilă” a anului trecut, care a permis în special achiziţionarea de baterii de apărare aeriană Patriot şi de sisteme de lansatoare de rachete Himars. Aliaţii europeni ai Ucrainei plasează, de asemenea, tot mai multe comenzi către industria de armament ucraineană, urmând exemplul Danemarcei, care a iniţiat această tendinţă în 2024. Potrivit Institutului Kiel, capacitatea de producţie de apărare a Ucrainei a „crescut de 35 de ori” din 2022, dar resursele financiare ale Kievului sunt insuficiente pentru a menţine funcţionarea fabricilor sale de armament la capacitate maximă. Comenzile din 11 ţări europene donatoare au contribuit anul trecut la reducerea acestui decalaj. În a doua jumătate a anului 2025, un record de 22% din achiziţiile de arme pentru Ucraina au provenit din fabricile ucrainene.
