Afacerile marilor producători de armament n-au fost afectate de criza economică generată de pandemia de COVID-19

Afacerile marilor producători de armament n-au fost afectate de criza economică generată de pandemia de COVID-19
© EPA-EFE/Chris Kleponis / POOL   |   Marillyn Hewson, șefa Lockheed Martin, liderul mondial al pieței de armamente.nte

Afacerile marilor producători de armament n-au fost afectate de criza economică generată de pandemia de COVID-19 – relevă  un studiu realizat de Institutul international de cercetare pentru pace de la Stockholm (SIPRI) și citat, luni, de agențiile de presă. Primii o sută de jucători din domeniu au atins, în 2020, pentru al șaselea an la rând, un nou record de vânzări, care însumează 531 miliarde de dolari, echivalentul a 470 de miliarde de euro. Este o creștere de 1,3% față de 2019, în timp ce economia mondială, în ansamblu, a scăzut cu trei procente.  Întregul sector, afirmă raportul SIPRI, a fost ferit de efectele crizei, grație comenzilor primite din partea guvernelor.  Din 2015, piața de armament a crescut cu 17% - au mai calculat experții suedezi. Aceștia remarcă, totuși, reculul înregistrat, anul trecut, de firmele rusești (6,5% mai puține vânzări) și franceze (minus 7,7%).

Top 100 al producătorilor de armament e dominat categoric de firmele din Statele Unite, iar giganții de acolo ocupă primele cinci locuri. Lockheed-Martin e lider, cu vînzări de 58,2 miliare de dolari, urmat de Raytheon Technologies, Boeing, Northrop Grumman și General Dynamics. Din Europa, cel mai bine clasate sunt BAE Systems, din Marea Britanie, pe locul 6, și Airbus, din Franța, pe 11. Între acestea, figurează trei firme chinezești, Norinco (locul 7) Avic (8) și CETC (9), și, din nou, una americană, L3Harris (10). În total, 41 din primele 100 de firme sunt americane, iar ponderea vînzărilor lor e de 54 de procente. Urmează China, cu cinci întreprinderi și vânzări de 13%, Marea Britanie, șapte și 7,1%, și Rusia, cu nouă firme și o pondere de 5%.

Timp citire: 1 min