Administraţia Trump exclude România din programul Visa Waiver

Administraţia Trump exclude România din programul Visa Waiver
© Veridica   |   Pașaport românesc

Ministerul român de Externe anunţă într-un comunicat că Departamentul Securităţii Naţionale din Statele Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver. Diplomaţia de la Bucureşti afirmă că a luat la cunoştinţă cu regret despre această decizie, după ce România a îndeplinit toate elementele prevăzute de legea americană pentru accederea în programul de eliminare a vizelor. MAE afirmă că decizia este una politică, în contextul în care administraţia americană a făcut o prioritate absolută, politică şi tehnică, din protecţia frontierelor şi combaterea imigraţiei ilegale. Ministerul de Externe mai precizează că România şi Statele Unite rămân parteneri determinaţi să întărească cooperarea în toate domeniile şi că autorităţilor române competente vor continua să facă demersuri diplomatice şi tehnice pentru a obţine regimul de intrare fără viză în Statele Unite.

Washingtonul a suspendat în martie programul Visa Waiver pentru români, cu şase zile înainte de intrarea în vigoare, iar autorităţile americane au explicat atunci că revizuiesc procesul de includere a României în program, pentru a se asigura că sunt respectate cerinţele stricte de securitate impuse. Guvernul român spune că este esenţial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrare a României în programul Visa Waiver, pentru ca autorităţile române să poată pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte. Executivul precizează că este gata să lucreze alături de partenerii americani pentru întărirea siguranţei la frontierele Statelor Unite.

Timp citire: 1 min