A demisionat șeful statului major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi

A demisionat șeful statului major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi
© EPA-EFE/ABIR SULTAN   |   Noul șef al Statului Major General al Forțelor de Apărare Israeliene, Herzl Halevi, în timpul unei ceremonii de schimbare a gărzii de onoare la sediul Ministerului Apărării din baza Kriya din Tel Aviv, Israel, 16 ianuarie 2023 (reeditat la 21 ianuarie 2025).

Șeful statului major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, și-a prezentat, marți, demisia, asumându-și „responsabilitatea” pentru atacul mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra țării sale, pe 7 octombrie 2023.

A comandat doi ani armata

Halevi (57 de ani), comandant din ianuarie 2023, recunoaște că, „în dimineața zilei de 7 octombrie, sub conducerea mea, armata a eșuat”.

Teroriștii Hamas au ucis atunci peste o mie de oameni și au luat circa 250 de ostatici, pe care i-au transferat în Fâșia Gaza.

„Responsabilitatea mea pentru acest eșec teribil mă însoțește în fiecare zi și mă va însoți toată viața” – mărturisește Halevi, potrivit agențiilor internaționale de presă.

Pleacă și comandantul din sud, generalul Yaron Finkelman

Tot marți, armata a anunțat demisia șefului comandamentului militar al regiunii de Sud, generalul Yaron Finkelman.

Și acesta recunoaște că, „ pe 7 octombrie, a eșuat în a-i proteja pe locuitorii” israelieni din zonele învecinate cu Gaza.

După carnagiul de atunci, singura demisie de la vârful armatei a fost a generalului Aaron Haliva, șeful serviciului militar de informații, care a plecat din funcție în aprilie 2024.

Timp citire: 1 min