FAKE NEWS: Orientarea pro-occidentală va aduce Republica Moldova în situația Afganistanului

FAKE NEWS: Orientarea pro-occidentală va aduce Republica Moldova în situația Afganistanului
© EPA-EFE/STRINGER   |   Afghan men walk past the billboard of a beauty saloon with defaced posters of models in Kabul, Afghanistan, 20 August 2021.

Occidentul va trăda Republica Moldova, aşa cum a trădat Afganistanul, Georgia şi Ucraina când acestea au avut probleme majore de securitate, sugerează principalul canal de propagandă al Kremlinului, Sputnik Moldova. Naraţiunea are scopul de a slăbi încrederea populaţiei în partenerii occidentali ai Chişinăului şi cursul european susţinut de noua guvernare de la Chişinău.

ŞTIRE: „Ultimele evenimente din Afganistan demonstrează elocvent sfârșitul trist al unei politici al cărei singur slogan a fost „Străinătatea ne va ajuta!”[…] Acesta, consideră Ciubașenco, este un semnal serios pentru președintele Maia Sandu. Principala sursă de legitimitate pentru regimul puterii personale al lui Sandu este sprijinul necondiționat al Occidentului." Sandu nu este pur și simplu un politician prooccidental, este un politician pur occidental, un fel de "guvernator" al Occidentului la Chișinău. Ea și Cabinetul ei de Miniștri cred că Occidentul nu-i va lăsa la nevoie și le va veni întotdeauna în ajutor. Așa au crezut și georgienii în 2008, așa au crezut și ucrainenii în 2014, așa au crezut și afganii în 2021. Probabil, așa a crezut și Plahotniuc până în 2019”, conchide Ciubașenco. Din punctul lui de vedere, evenimentele din Afganistan demonstrează în mod elocvent sfârșitul trist al unei politici al cărei singur slogan a fost „Străinătatea ne va ajuta!”

NARAŢIUNI: 1. Regimul Maiei Sandu se bazează doar pe sprijinul Occidentului; 2. Maia Sandu este un „guvernator” al Occidentului la Chişinău; 3. Occidentul va trăda Republica Moldova, aşa cum a trădat Afganistanul în 2021, Georgia în 2008 şi Ucraina în 2014.

CONTEXT: Într-un nou episod de propagandă în războiul hibrid împotriva Occidentului, presa afiliată puterii de la Kremlin prezintă retragerea trupelor americane după 20 de ani de război nu doar ca pe un eşec al Statelor Unite în Afganistan, dar şi ca pe un semnal că ţările mai mici care contează pe sprijinul SUA, UE sau care îşi doresc aderarea la NATO vor fi trădate.

Situaţia din Afganistan este extrapolată la ţările pe care Kremlinul încearcă să le menţină în zona sa de influenţă, cum ar fi Moldova, Ucraina sau Georgia, ţări care fac eforturi de apropiere de Uniunea Europeană şi de aderare la NATO (Ucraina, Georgia).

Naraţiunea „Străinătatea ne va ajuta” – un citat din celebrul roman şi film sovietic „12 scaune” -  este folosită frecvent în contextul campaniilor de dezinformare lansate de Kremlin. Acestea vizează Occidentul, dar și partide și politicieni de opoziție (pro-occidentali), societatea civilă și mass-media independentă.

Aceste speculaţii apar în spaţiul informaţional al Republicii Moldova şi în contextul în care fostul președinte Igor Dodon și formațiunea sa, PSRM, au pierdut puterea la Chişinău, unde guvernarea a fost preluată de un partid cu aspiraţii europene, PAS, în urma alegerilor parlamentare din luna iulie.

OBIECTIV: Inducerea percepţiei că Occidentul va trăda cetăţenii Republicii Moldova, care şi-au exprimat opţiunea europeană, votând un partid prooccidental la ultimele alegeri prezidenţiale şi parlamentare. Subminarea încrederii în partenerii occidentali ai Chişinăului.

DE CE SUNT FALSE NARAŢIUNILE: Situaţia din Afganistan nu poate fi comparată cu cea din Republica Moldova sau alte state ex-sovietice. Statele Unite au intervenit în Afganistan ca răspuns la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, organizate de Al Qaida, ai cărei militanți primiseră protecția talibanilor. Talibanii au fost îndepărtați rapid, dar s-au repliat în Pakistan, s-au reorganizat și au lansat un lung război de gherilă. În timp ce luptau în acest război și căutau să mențină situația stabilă, Statele Unite și aliații săi s-au angrenat și într-un efort de reconstrucție a Afganistanului, țara fiind încă distrusă după invazia URSS și războiul civil din anii '90; reconstrucția a implicat și refacerea instituțiilor, inclusiv crearea unei noi armate, care nu a reușit să mențină controlul țării după retragerea americană.

Statele Unite/NATO nu poartă vreun război în țările ex-sovietice vizate de dezinformare; din contră, toate au/au avut conflicte cu Federația Rusă, care menține trupe pe teritoriile lor și sprijină entități separatiste.

De fiecare dată când cele trei țări au optat pentru apropierea de UE și NATO (în cazul Republicii Moldova e vorba doar de UE, o aderare la NATO fiind momentan exclusă dat fiind statutul de neutralitate a țării, susținut de majoritatea populației), acest lucru s-a făcut în urma venirii la putere a unor formațiuni pro-occidentale, legitimată prin vot popular.  

În ceea ce priveşte afirmaţia preluată de Sputnik că „principala sursă de legitimitate pentru regimul puterii personale al lui Sandu este sprijinul necondiționat al Occidentului", aceasta este o dezinformare, deoarece Maia Sandu a fost aleasă şefă a statului în mod legitim, în cadrul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, recunoscute de comunitatea internaţională. La fel, Partidul Acţiune şi Solidaritate a fost ales cu majoritatea voturilor exprimate la scrutinul din 11 iulie 2021.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Talibanii au cucerit rapid importante teritorii din Afganistan odată cu retragerea trupelor SUA din această ţară, după 20 de ani de război cu rebelii.

CUI ÎI SERVESC NARAŢIUNILE: Astfel de naraţiuni le servesc Kremlinului şi forţelor politice de la Chişinău susţinute de Moscova, anti UE şi anti NATO, în încercarea de a submina încrederea în UE.

Timp citire: 4 min