Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Un migrant a fost ucis, în Croația, în explozia unei mine antipersonal, într-o zonă încă infestată cu astfel de dispozitive rămase din războiul din anii 90

mine

Un migrant a fost ucis și alții răniți, în Croația, în explozia unei mine antipersonal, într-o zonă încă infestată cu astfel de dispozitive rămase din războiul din anii 90. Poliția croată, citată de agențiile de presă, a precizat că migranții, care se deplasau în grup, tocmai trecuseră, ilegal, frontiera dinspre Bosnia, printr-o pădure plină de mine. Avertizați de un localnic, polițiștii au descoperit victimele la locul exploziei. Patru răniți au fost spitalizați, dintre care unul în stare gravă. Poliția n-a dezvăluit cetățenia migranților, dar din surse medicale s-a aflat că doi dintre ei sunt pakistanezi.
Aproape 300 de kilometri pătrați, adică  0,6% din teritoriul croat, sunt în continuare considerați zone suspecte ca fiind minate,  la un sfert de secol după încheierea războiului de independență față de Belgrad, dintre 1991 și 1995. Potrivit statisticilor oficiale, peste 200 de persoane  au murit explozia unor mine după ce conflictul se terminase. Azi țară membră a Uniunii Europene, Croația se află pe așa-numita rută balcanică a migrației, utilizată, anual, de zeci de  mii de oameni din Africa și Asia, care încearcă să ajungă în Europa Occidentală.

Carte recomandata
Alte știri
Rusia a anunțat, sâmbătă, un nou record de decese provocate de COVID-19

Rusia a anunțat, sâmbătă, un nou record de decese provocate de COVID-19

Observatorii notează că situația e agravată de lentoarea campaniei de vaccinare, fiindcă rușii manifestă, pe scară largă, o neîncredere funciară în mesajele autorităților.

Justiția rusă examinează o cerere a Parchetului privind calificarea drept extremiste a organizațiilor conduse de opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi

Justiția rusă examinează o cerere a Parchetului privind calificarea drept extremiste a organizațiilor conduse de opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi

Analişti independenţi spun că apropierea alegerilor parlamentare din septembrie sporeşte nervozitatea Kremlinului, care trebuie să gestioneze o economie slăbită de efectele epidemiei de coronavirus, precum şi lehamitea populaţiei după două decenii de domnie discreţionară a preşedintelui Vladimir Putin.

Personaje din extrema dreaptă austriacă şi din serviciul de informaţii – amestecate într-o uriaşă fraudă financiară

Personaje din extrema dreaptă austriacă şi din serviciul de informaţii – amestecate într-o uriaşă fraudă financiară

Fostul angajat al Oficiului federal pentru apărarea Constituţiei şi combatarea terorismului şi fostul politician din Partidul Libertăţii sunt suspectaţi că l-au ajutat pe Jan Marsalek, directorul de operaţiuni al Wirecard, să fugă în străinătate pentru a scăpa de justiţie.

06 Mar 2021

Timp de citire: 1 min
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Luna aceasta, NATO a decis să retragă acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles, despre care media occidentale scriu că ar fi implicați în activități de spionaj și crime.

18 Oct 2021
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A condus diplomația de la Washington din 2001 până în 2005 și, în cursul mandatului său, a avut loc cea mai mare extindere spre est a NATO, care a inclus România și alte șase state ex-comuniste.

18 Oct 2021
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat

În ultimul an, PSRM și Igor Dodon au suferit două înfrângeri electorale, în alegerile prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova.

18 Oct 2021
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași

România a fost principalul donator de vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova.

18 Oct 2021