Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

UEFA arbitrează polemica dintre Germania şi Ungaria, legată de fotbal şi homofobie

Object Name: HUNGARY SOCCER UEFA EURO 2020
©EPA-EFE/ZOLTAN BALOGH HUNGARY OUT  |   Hungarian fans cheer prior to the UEFA EURO 2020 group F preliminary round soccer match between Hungary and Portugal at the Ferenc Puskas ​stadium in Budapest, Hungary, 15 June 2021.

Organizatoarea turneului final continental, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA), a respins, marţi, solicitarea administraţiei locale din Munchen ca stadionul pe care se joacă, miercuri, meciul Germania-Ungaria, din Grupa F a Campionatului European, să fie luminat în culorile curcubeului, simbol al comunității LGBT.  Prin statul său, UEFA e o organizaţie neutră politic şi ideologic – a explicat forul fotbalistic continental, care a subliniat că demersul municipalităţii din Munchen se voia un protest faţă de legea recent adoptată de parlamentul ungar, dominat de partidul conservator FIDESZ, al premierului Viktor Orban, ce interzice promovarea homosexualității printre minori. Şi autorităţile federale de la Berlin au calificat legea, percepută drept o nouă limitarea a drepturilor comunității LGBT, drept contrară valorilor europene. Ministrul german pentru Afaceri Europene, Michael Roth, a spus că Uniunea Europeană nu e doar o piaţă unică sau o uniune monetară, ci şi una de valori, iar minorităţile trebuie tratate cu respect. În replică la iniţiativa muncheneză, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a spus că e periculos când se amestecă sportul şi politica, iar poporul german ştie bine acest lucru – aluzie la transformarea sportului în mijloc de propagandă atât de regimul nazist, cât şi de cele comunist pro-sovietic din fosta Germanie de Est. Noua polemică are loc după ce UEFA a deschis o anchetă disciplinară privind manifestările suporterilor maghiari la primele două partide jucate de echipa lor, la Budapesta, în cadrul Grupei F. Săptămâna trecută, marți, la meciul cu Portugalia, pierdut cu 0-3, aceștia ar fi desfășurat un baner  cu conținut homofob, iar sâmbătă, la remiza, 1-1, cu Franța, în lotul căreia sunt numeroși jucători de culoare, ar fi imitat strigătele unor maimuțe. Potrivit agențiilor internaționale, UEFA a numit un inspector de etică pentru a investiga posibilele manifestări discriminatorii de pe Puskas Arena din Budapesta, cel mai mare stadion din Ungaria. Incidentele survin într-un moment în care forul fotbalistic continental ia în calcul mutarea semifinalelor și finalelor Euro, inițial programate la Londra, unde suporterii străini ar trebui să intre în carantină, la Budapesta, unde accesul pe Puskas Arena e permis la capacitatea maximă, de circa 60 de mii de locuri, și nu există restricții de deplasare. Nu e prima oară când fotbalul și presupusa homofobie provoacă dispute între responsabilii politici din Ungaria și Germania. În aprilie, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Germaniei la Budapesta a fost convocat la ministerul ungar de Externe, după ce un club de fotbal  din Bundesliga și-a concediat un angajat venit din Ungaria, pentru  comentarii considerate homofobe şi xenofobe. Potrivit cotidianului pro-guvernamental budapestan Magyar Nemzet, antrenorul portarilor de la Hertha Berlin, Zsolt Petry, a spus că nu-l poate înțelege pe conaţionalul său Peter Gulacsi, portar la RB Leipzig, când susţine căsătoriile între homosexuali, și că prin migraţia ilegală au ajuns în Europa numeroși criminali. Hertha l-a demis pe Petry și a precizat că afirmațiile lui nu corespund valorilor sale. Antrenorul și-a prezentat scuzele și a spus că nu e homofob sau xenofob, iar Szijjarto a cerut comisarilor europeni să-l apere pe compatriotul său, despre care a afirmat că a fost concediat doar pentru exprimarea unor opinii. Comentatorii notează că scandalul diplomatic intervine pe fondul relațiilor tot mai reci dintre guvernele de la Budapesta și Berlin. Creștin-democrații germani și conservatorii unguri au fost colegi în Partidul Popular European (centru-dreapta), cea mai importantă familie politică de pe continent, până în martie, când FIDESZ, condus de șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a ales să plece, pentru a se repoziționa alături de formațiuni radicale de dreapta din Polonia și Italia. Orban, omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, și liderul formațiunii italiene Liga, Matteo Salvini, au anunțat, la Budapesta, că pregătesc lansarea unei noi familii politice europene. Partidele celor trei se revendică de la respectul față de suveranitatea naţională, valorile creștine și familia tradițională și sunt foarte critice față de politicile Bruxellesului priivind migrația și statul de drept. În Parlamentul European, FIDESZ e neafiliat vreunui grup, Lege și Ordine (PiS) al lui Morawiecki face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE), iar Liga lui Salvini din cel numit Identitate şi Democraţie (ID). Analiștii amintesc că tentativele anterioare de sincronizare a partidelor de extrema dreptă, eurosceptice și naționaliste au eșuat. Salvini spune că, dacă s-ar produce fuziunea celor două grupuri de drepta radicală din Parlamentul European, CRE și ID, acestea ar deveni a doua cea mai mare familie politică, după populari, și ar avea o influență crescândă. 

Tags: Ungaria, Viktor Orban, Fidesz

Alte știri
Rusia afirmă că vaccinul său anti-COVID-19 Sputnik V are o eficiență de circa 83% împotriva noii tulpini Delta

Rusia afirmă că vaccinul său anti-COVID-19 Sputnik V are o eficiență de circa 83% împotriva noii tulpini Delta

Populația rusă rămâne, însă, mai degrabă reticentă la apelurile privind imunizarea, iar statele occidentale au dubii majore privind calitatea serului rusesc.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat că a depus plângere contra administraţiei din colonia penitenciară în care e închis, fiindcă n-a primit exemplarul din Coran pe care îl solicitase

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat că a depus plângere contra administraţiei din colonia penitenciară în care e închis, fiindcă n-a primit exemplarul din Coran pe care îl solicitase

Criticat pentru declaraţiile sale rasiste de la începutul anilor 2000 şi pentru participarea la manifestaţii de extrema dreaptă, Navalnîi a explicat că vrea să studieze în profunzime şi să înţeleagă Coranul în perioada detenţiei.

Polonezul Donald Tusk anunță că va renunța la șefia Partidului Popular European și va reintra în politica din țara lui

Polonezul Donald Tusk anunță că va renunța la șefia Partidului Popular European și va reintra în politica din țara lui

Mare iubitor de fotbal în tinereţe - la limita huliganismului, după propria-i mărturisire -, Tusk a crescut în marele oraş port Gdansk, la Marea Baltică, în nordul Poloniei, leagănul sindicatului anticomunist Solidaritatea, din care a făcut parte.

22 Jun 2021

Timp de citire: 3 min
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021