Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Țările membre NATO s-au declarat solidare cu decizia Statelor Unite de a institui noi sancțiuni financiare contra Moscovei și de a expluza diplomați ruși

Object Name: ROMANIA NATO DEFENCE
©EPA-EFE/ROBERT GHEMENT  |   Two Romanian military guard the NATO (R) and Romanian (L) flags

Toate țările membre NATO s-au declarat, joi, solidare cu decizia Statelor Unite de a institui  noi sancțiuni financiare contra Moscovei și de a expluza diplomați ruși. Potrivit unui comunicat comun al aliaților, citat de agențiile de presă, acestea sunt măsuri destinate să răspundă activităților destabilizatoare ale Rusiei. NATO acuză Rusia că dovedește, în mod recurent, un comportament destabilizator, violând suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și Georgiei și încălcându-și angajamentele internaționale, și îi cere să renunțe imediat la astfel de practici. Comunicatul a fost difuzat după ce Washingtonul, primul între egali în NATO, a anunțat că instituie sancțiuni financiare contra Rusiei și expulzează zece diplomați ai acestei țări, ca ripostă la atacurile cibernetice și la ingerințele în alegerile prezidențiale americane atribuite Moscovei. Marți, preşedintele american, Joe Biden, i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, o întâlnire faţă în faţă, pe teren neutru, menită să dezamorseze tensiunile acumulate între cele două puteri, după ce Moscova ar fi ccordonat atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane. Kremlinul n-a precizat care a fost răspunsul lui Putin la ideea unei întâlniri cu Biden. Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, nonagenarul Mihail Gorbaciov, care, în anii 1980, a coordonat normalizarea relaţiilor cu Statele Unite, a salutat perspectiva unui summit ruso-american. Luna trecută, ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a fost rechemat la Moscova, pentru consultări cu privire la viitorul relaţiilor bilaterale. Rusia a anunţat că-şi recheamă ambasadorul imediat după difuzarea unui interviu în care preşedintele Biden a spus că îl consideră un 'criminal' pe Putin. Liderul de la Casa Albă a mai spus că Putin 'va plăti' în curând pentru încercarea Moscovei de a înclina balanţa în favoarea contracandidatului său, Donald Trump, la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Comentariile sale au survenit după ce un raport al serviciilor de informaţii americane a confirmat mai vechi alegaţii potrivit cărora Putin s-ar fi aflat în spatele ingerinţei Moscovei în alegerile americane. Acuzaţia fost calificată de Rusia ca fiind fără fundament, fiindcă nu ar exista nicio probă în acest sens. Ulterior, echipa lui Biden a precizat că acesta e dispus să-l întâlnească pe Putin ''la momentul potrivit'. Preşedintele ''nu va da înapoi'' şi ''va fi foarte direct şi foarte deschis cu privire la această relaţie'' – preciza, atunci, Casa Albă.

Tags: Rusia

Alte știri
Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a respins ca nepotrivite şapte din cele zece propuneri ale Bulgariei pentru posturile de procurori europeni delegaţi

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a respins ca nepotrivite şapte din cele zece propuneri ale Bulgariei pentru posturile de procurori europeni delegaţi

La Sofia au existat suspiciuni din partea unor observatori ai procesului de selecţie, conform cărora alegerea acestora fusese decisă în prealabil.

Preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi belarus, Aleksandr Lukaşenko au programată o rundă prelungită de convorbiri

Preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi belarus, Aleksandr Lukaşenko au programată o rundă prelungită de convorbiri

Pe agendă ar fi inclus şi acordul prin care exportul de produse petroliere belaruse va fi transferat din porturile ţărilor baltice în porturile ruseşti, ceea ce va lipsi Estonia, Letonia şi Lituania de importante venituri la buget.

Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani

Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani

Disputele dintre cele două ţări, formal aliate în NATO, aproape că au escaladat militar anul trecut

16 Apr 2021

Timp de citire: 1 min
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021