Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Secretarul american de Stat, Antony Blinken, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-au întâlnit în premieră

Object Name: ICELAND ARCTIC COUNCIL MINISTERIAL MEETING USA RUSSIA DIPLOMACY
©EPA-EFE/RUSSIAN FOREIGN AFFAIRS MINISTRY / HANDOUT MANDATORY CREDIT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES  |   A handout photo made available by the press service of the Russian Foreign Affairs Ministry shows Russian Foreign Minister Sergei Lavrov (R) and US Secretary of State Antony Blinken (L) during their meeting on the sidelines of the Arctic Council ministerial meeting in Reykjavik, Iceland, 19 May 2021

Secretarul american de Stat, Antony Blinken, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-au întâlnit, în premieră, pentru ceea ce presa speculează că ar putea fi prefața unei întrevederi între președinții lor, Joe Biden și Vladimir Putin. În marja reuniunii ministeriale a Consiliului Arctic, organizată în Islanda, la Reykjavik, Blinken și Lavrov au purtat, timp de două ore, discuții pe care ultimul le-a numit constructive. Cele două puteri, spune el, înțeleg că trebuie pus capăt climatului nesănătos din relațiile bilaterale din acești ultimi ani. Și pentru partea americană, citată de agențiile de presă, dialogul a fost constructiv, productiv, respectuos și onest. Blinken a pledat, din nou, pentru o relație predictibilă și stabilă și a apreciat că, în pofida numeroaselor divergențe, Statele Unite și Rusia pot lucra împreună.
El n-a ascuns profunda îngrijorare a Washingtonului față de recenta masare a trupelor rusești lângă granița cu Ucraina sau față de starea de sănătate a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, considerat cel mai popular contestatar al lui Putin. Analiștii cred că, după discuțiile dintre Blinken și Lavrov, revine Casei Albe și Kremlinului să anunțe tot mai frecvent invocata întâlnire faţă în faţă, pe teren neutru, dintre preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin. Recent, Biden s-a declarat încrezător că se va putea întâlni, în curând, cu omologul său. El a precizat că recenta concentrare de efective militare rusești la granița Ucrainei nu i-a diminuat dorința de discuta direct cu Putin, mai ales că acesta și-a retras trupele în cele din urmă.  Media notează că Biden și echipa sa de la Casa Albă ar prefera o întrevedere cu Putin într-o terță țară, eventual la jumătatea lunii iunie, când președintele american vine în Europa pentru un summit G7 găzduit de Marea Britanie și pentru a-și revedea, la Bruxelles, aliații din NATO. Luna trecută, într-o discuție telefonică, Biden i-a propus omologului rus o astfel de întâlnire, menită să dezamorseze tensiunile acumulate între cele două puteri, după ce Moscova ar fi coordonat atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane. Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, nonagenarul Mihail Gorbaciov, care, în anii 1980, a coordonat normalizarea relaţiilor cu Statele Unite, a salutat perspectiva unui summit ruso-american. În martie, Rusia a anunţat că-şi recheamă ambasadorul la Washington imediat după difuzarea unui interviu în care preşedintele Biden a spus că îl consideră un 'criminal' pe Putin. Liderul de la Casa Albă a mai spus că Putin 'va plăti' în curând pentru încercarea Moscovei de a înclina balanţa în favoarea contracandidatului său, Donald Trump, la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Comentariile sale au survenit după ce un raport al serviciilor de informaţii americane a confirmat mai vechi alegaţii potrivit cărora Putin s-ar fi aflat în spatele ingerinţei Moscovei în alegerile americane. Acuzaţia fost calificată de Rusia ca fiind fără fundament, fiindcă nu ar exista nicio probă în acest sens. Ulterior, echipa lui Biden a precizat că acesta e dispus să-l întâlnească pe Putin ''la momentul potrivit'. Preşedintele ''nu va da înapoi'' şi ''va fi foarte direct şi foarte deschis cu privire la această relaţie'' – preciza, atunci, Casa Albă.

Tags: Rusia, Vladimir Putin
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Zeci de asociaţii civice din Belarus sunt pe cale a de a fi lichidate de autorităţi

Zeci de asociaţii civice din Belarus sunt pe cale a de a fi lichidate de autorităţi

De luni în şir, aparatul represiv al regimului arestează, judecă sumar şi condamnă discreţionar activişti din opoziţie, jurnalişti şi militanţi civici, pentru a lichida toate vocile critice, care au acuzat realegerea prin fraudă a lui Lukaşenko, în august 2020.

Novaya Gazeta: Rachetele „Tochka-U” şi alte animale

Novaya Gazeta: Rachetele „Tochka-U” şi alte animale

„Nici Kievul, nici Doneţkul nu-şi doresc revenirea războiului, însă propagandiştii îl fac aproape inevitabil”, scriu Dmitri Durnev și Valeri Shiriaev, care semnează în Novaya Gazeta un amplu „reportaj înainte de luptă”.

Politicieni, vedete și mafioți din întreaga lume figurează printre protagoniștii unei noi investigații jurnalistice privind averi nedeclarate și conturi ascunse în paradisuri fiscale

Politicieni, vedete și mafioți din întreaga lume figurează printre protagoniștii unei noi investigații jurnalistice privind averi nedeclarate și conturi ascunse în paradisuri fiscale

Ancheta relevă fapte care nu sunt neapărat ilegale, dar care contrastează flagrant cu discursurile politice ce clamează lupta anticorupție, transparența și austeritatea.

20 May 2021

Timp de citire: 2 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021