Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Rusia schiţează, deja, propuneri pentru agenda unei posibile întâlniri a preşedintelui Vladimir Putin cu omologul său american, Joe Biden

Object Name: RUSSIA USA BIDEN VISITS
©EPA/MAXIM SHIPENKOV  |   Russian Prime Minister Vladimir Putin (R) welcomes U.S. Vice President Joe Biden (L) during their meeting in Moscow, Russia 10 March 2011.​ Joe Biden is on a three-day visit in Russia.

Rusia schiţează, deja, propuneri pentru agenda unei posibile întâlniri a preşedintelui Vladimir Putin cu omologul său american, Joe Biden. Anunţul, citat de agenţiile de presă, a fost făcut de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care, săptămâna trecută, s-a întâlnit, în premieră, cu secretarul american de Stat, Antony Blinken, pentru ceea ce presa speculează că ar putea fi prefața unei întrevederi între președinții lor. În marja reuniunii ministeriale a Consiliului Arctic, organizată în Islanda, la Reykjavik, Blinken și Lavrov au purtat, timp de două ore, discuții pe care ultimul le-a numit constructive. Cele două puteri, spune el, înțeleg că trebuie pus capăt climatului nesănătos din relațiile bilaterale din acești ultimi ani. Și pentru partea americană, citată de media, dialogul a fost constructiv, productiv, respectuos și onest. Blinken a pledat, din nou, pentru o relație predictibilă și stabilă și a apreciat că, în pofida numeroaselor divergențe, Statele Unite și Rusia pot lucra împreună.
El n-a ascuns profunda îngrijorare a Washingtonului față de recenta masare a trupelor rusești lângă granița cu Ucraina sau față de starea de sănătate a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, considerat cel mai popular contestatar al lui Putin. Analiștii cred că, după discuțiile dintre Blinken și Lavrov, revine Casei Albe și Kremlinului să anunțe tot mai frecvent invocata întâlnire faţă în faţă, pe teren neutru, dintre preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin. Recent, Biden s-a declarat încrezător că se va putea întâlni, în curând, cu omologul său. El a precizat că recenta concentrare de efective militare rusești la granița Ucrainei nu i-a diminuat dorința de discuta direct cu Putin, mai ales că acesta și-a retras trupele în cele din urmă.  Media notează că Biden și echipa sa de la Casa Albă ar prefera o întrevedere cu Putin într-o terță țară, eventual la jumătatea lunii iunie, când președintele american vine în Europa pentru un summit G7 găzduit de Marea Britanie și pentru a-și revedea, la Bruxelles, aliații din NATO. Luna trecută, într-o discuție telefonică, Biden i-a propus omologului rus o astfel de întâlnire, menită să dezamorseze tensiunile acumulate între cele două puteri, după ce Moscova ar fi coordonat atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane. Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, nonagenarul Mihail Gorbaciov, care, în anii 1980, a coordonat normalizarea relaţiilor cu Statele Unite, a salutat perspectiva unui summit ruso-american. În martie, Rusia a anunţat că-şi recheamă ambasadorul la Washington imediat după difuzarea unui interviu în care preşedintele Biden a spus că îl consideră un 'criminal' pe Putin. Liderul de la Casa Albă a mai spus că Putin 'va plăti' în curând pentru încercarea Moscovei de a înclina balanţa în favoarea contracandidatului său, Donald Trump, la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Comentariile sale au survenit după ce un raport al serviciilor de informaţii americane a confirmat mai vechi alegaţii potrivit cărora Putin s-ar fi aflat în spatele ingerinţei Moscovei în alegerile americane. Acuzaţia fost calificată de Rusia ca fiind fără fundament, fiindcă nu ar exista nicio probă în acest sens. Ulterior, echipa lui Biden a precizat că acesta e dispus să-l întâlnească pe Putin ''la momentul potrivit'. Preşedintele ''nu va da înapoi'' şi ''va fi foarte direct şi foarte deschis cu privire la această relaţie'' – preciza, atunci, Casa Albă.

Tags: Statele Unite, Vladimir Putin

Alte știri
Kremlinul acuză presa occidentală că întreține o atmosferă isterică la adresa rușilor

Kremlinul acuză presa occidentală că întreține o atmosferă isterică la adresa rușilor

Ucraina susține că agresivitatea Rusiei a crescut în ultimele săptămâni și anunță că negociază cu Occidentul acorduri pentru livrarea unor stocuri suplimentare de armament defensiv.

Consiliul ONU pentru drepturile omului cere organizarea de alegeri libere şi corecte în Belarus și anchetarea abuzurilor comise de regim

Consiliul ONU pentru drepturile omului cere organizarea de alegeri libere şi corecte în Belarus și anchetarea abuzurilor comise de regim

O rezoluție a Consiliului notează negarea sistematică a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arestările şi detenţiile arbitrare ale membrilor opoziţiei, jurnaliştilor, militanților civici şi cetăţenilor, în general, precum şi pedepsele cu închisoarea pronunţate împotriva lucrătorilor din media care îşi exercitau profesia.

Autoritățile sârbe vor propune populației și o treia doză de vaccin pentru imunizarea anti-COVID-19

Autoritățile sârbe vor propune populației și o treia doză de vaccin pentru imunizarea anti-COVID-19

Demarată în forță, campania de vaccinare din Serbia bate acum pasul pe loc și doar circa 40% din cele șapte milioane de locuitori s-au imunizat.

24 May 2021

Timp de citire: 2 min
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a repetat că nu vrea să se întâlnească nici în viitor cu Krasnoselski.

29 Nov 2021
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Şeful grupului de prietenie cu Taiwanul din parlamentul lituanian, Matas Maldeikis, a subliniat că politica guvernului din ţara sa în raporturile cu China şi Taiwanul beneficiază de un sprijin masiv în societate.

29 Nov 2021
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021