Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Moscova vrea să împiedice elevii să meargă la proteste

Proteste

Rusia intenţionează să trimită paznici în şcoli după protestele împotriva plasării în detenţie a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, pentru a-i împiedica pe elevi să participe la astfel de demonstraţii. Ministrul Educaţiei, Serghei Kravţov, spune că nu vrea să lase 'munca educaţională' doar pe seama profesorilor. Potrivit presei moscovite, citată de agenţiile de presă, personal special instruit ar urma să le vorbească tinerilor 'pe limba lor' şi să discute cu ei despre mitingurile neautorizate. Paznicii vor primi pe lună echivalentul a 160 de euro în plus la salariu. Mulţi dintre protestatari sunt tineri şi, potrivit activiştilor în domeniul drepturilor omului, 205 de minori au fost arestaţi numai duminica trecută pe teritoriul Federaţiei Ruse. În multe şcoli din Rusia, atenţionări împotriva participării la protestele neautorizate au fost făcute în clasă, însă par să fi avut un efect contrar. La Moscova, unii părinţi au declarat că a fost pentru prima dată când copiii lor au auzit vorbindu-se despre Navalnîi şi acum ei au început să manifeste mult interes pentru acţiunile lui. Ca niciun alt politician rus, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, se bazează pe Internet şi are la televiziunea de stat doar apariţii foarte scurte. Un tribunal rus l-a condamnat, marţi, pe cel mai înverşunat critic al Kremlinului la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, decizie care este de aşteptat să genereze şi mai multe proteste.

Tags: Alexei Navalnîi
Carte recomandata
Alte știri
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ridicat, vineri, acreditările a doi oficiali belaruși, implicați în tentativa de repatriere forțată a atletei Krystina Țimanuskaya

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ridicat, vineri, acreditările a doi oficiali belaruși, implicați în tentativa de repatriere forțată a atletei Krystina Țimanuskaya

Refugiată în Polonia, care i-a acordat o viză umanitară, sportiva a mărturisit că e neliniștită pentru soarta părinților ei, mai ales că tatăl său are probleme cardiace, care s-au agravat în ultimele zile.

Rusia: un nou val de proteste, un nou val de arestări

Rusia: un nou val de proteste, un nou val de arestări

Forțele de ordine au blocat centrul a numeroase orașe, inclusiv în capitala Moscova, care arată ca o cetate asediată.

Un militant din opoziția belarusă a fost găsit mort la Kiev

Un militant din opoziția belarusă a fost găsit mort la Kiev

Vitali Șîșov e doar unul dintre numeroșii belaruși exilați în țările vecine, Ucraina, Polonia sau Lituania, după ce regimul autoritar de la Minsk a dezlănțuit o prigoană sălbatică împotriva tuturor contestatarilor săi.

03 Feb 2021

Timp de citire: 1 min
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti

Decizia USR de a merge în Parlament cu un guvern minoritar a fost luată după ce au eşuat negocierile cu foştii parteneri de guvernare, PNL şi UDMR, pentru refacerea coaliţiei.

20 Oct 2021
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

20 Oct 2021
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020

Importurile se vor majora, însă, cu circa un sfert, ceea ce va duce la atingerea unui nivel record al deficitului balanței comerciale.

20 Oct 2021
Germania i-a propus Poloniei o suplimentare a patrulelor comune de la frontieră, pentru a bloca fluxul de migrație ilegală
Germania i-a propus Poloniei o suplimentare a patrulelor comune de la frontieră, pentru a bloca fluxul de migrație ilegală

Polonia a instituit starea de urgență la frontiera belarusă și a desfășurat în zonă șase mii de militari, care-i ajută pe grăniceri să oprească migranții.

20 Oct 2021