Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Object Name: SERBIA RUSSIA DIPLOMACY
© EPA-EFE/ANDREJ CUKIC  |   Russian Foreign Minister Sergei Lavrov

Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova, după ce diplomați ruși, acuzați de spionaj, au rămas fără acreditări pe lângă cartierul general al Alianței din Bruxelles. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, citat de agențiile internaționale de presă, a spus că, în urma măsurii adoptate de NATO, au dispărut condițiile de bază pentru o muncă în comun. Pentru analiști, decizia Moscovei amplifică divergențele dintre ruși și occidentali, deja jalonate de sancțiuni și expulzări reciproce de diplomați, de acuzații de spionaj, atacuri cibernetice și ingerințe în procesele electorale.  

Luna aceasta, NATO a anunțat că retrage acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles. Aceștia sunt ofițeri de informații  nedeclarați – au explicat oficiali ai Alianței Nord-Atlantice. Media occidentale scriu că persoanele vizate ar fi fost implicate în activități de spionaj și în asasinate. Aliații au mai decis să reducă de la 20 la 10 numărul diplomaților pe care Moscova îi poate acredita la sediul NATO. Deciziile urmau să intre în vigoare la sfârșitul lunii octombrie.

Măsuri similare au mai fost adoptate acum trei ani, după revelațiile privind implicarea agenților ruși în tentativa de asasinare a fostului lor camarad transfug Serghei Skripal şi a fiicei sale. Otrăvirea lor cu agentul neurotoxic Noviciok pe teritoriul britanic, la Salisbury, a fost considerat un act ostil la adresa unuia dintre membrii Alianței. Șapte diplomați ruși și-au pierdut atunci acreditările la sediul NATO, iar misiunea a fost redusă de la 30 la 20 de membri. 

Analiștii amintesc că numeroase țări membre ale NATO au fost zguduite, în ultimul timp, de scandaluri de spionaj în beneficiul Rusiei. În mai, un fost militar american, Peter Debbins, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a recunoscut că le-a divulgat ruşilor informații secrete. Născut în Statele Unite, dintr-o mamă rusoaică, el a fost racolat de agenţii Moscovei, a semnat un angajament şi a primit un nume de cod încă de la jumătatea anilor 90, înainte de fi fost înrolat în armata americană.

Iniţial, Debbins a servit în forţele terestre, după care ruşii l-au îndemnat să se alăture aşa-numitelor Berete verzi, o unitate de elită a forţelor speciale, unde a ajuns până la gradul de căpitan. Cât timp a fost înrolat, a livrat informaţii despre unităţile din care făcea parte şi a continuat s-o facă şi după 2008, când a părăsit serviciul activ, dezvăluindu-le ruşilor detalii despre foştii săi camarazi, pentru ca şi aceştia să poată fi, eventual, racolaţi.

Potrivit rechizitoriului, Debbins  a făcut parte din trupele americane ce au îndeplinit misiuni în Germania şi, ulterior, în Azerbaidjan. Ultimul său contact cu ruşii datează din 2011. "Debbins şi-a încălcat jurământul de soldat, a trădat forţele speciale şi a primejduit securitatea ţării noastre" – a conchis ministrul adjunct al Justiţiei, John Demers, care a adăugat că acest caz reflectă ameninţarea pe care o reprezintă serviciile ruseşti de informaţii pentru militarii americani.

Numai anul acesta, alte două ţări membre NATO au dezvăluit afaceri de spionaj în care militarii lor fuseseră racolaţi de agenţi ruşi. În martie, Italia a anunțat expulzarea a doi funcționari ruși, după ce un ofițer al marinei italiene a fost arestat de carabinieri în flagrant delict de spionaj în beneficiul Moscovei. Odată cu acesta, a fost reținut și un ofițer rus, acreditat la ambasada țării sale la Roma. Intervenția a avut loc în momentul unei întâlniri conspirative între cei doi, când italianul i-a dat rusului documente clasificate, în schimbul unei sume de bani. Anterior, și Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși, după descoperirea unei rețele de spionaj militar la Sofia. În august 2020, a fost descoperit un ofițer francez, la post într-o bază NATO, care le-ar fi furnizat serviciilor secrete rusești  informații ultrasensibile.

 

 

 

Tags: Statele Unite, NATO

Alte știri
Opoziţia ungară ar fi depăşit partidul conservator de guvernământ FIDESZ în intenţiile de vot la alegerile parlamentare de anul viitor

Opoziţia ungară ar fi depăşit partidul conservator de guvernământ FIDESZ în intenţiile de vot la alegerile parlamentare de anul viitor

Sondaje anterioare, realizate de institute apropiate puterii, acreditau un avans net al FIDESZ.

Monitor Fake News, Nr. 8: Împărtășanie cu NASA, „zborul Covid” care nu a existat și minciuni cu Parlamentul European

Monitor Fake News, Nr. 8: Împărtășanie cu NASA, „zborul Covid” care nu a existat și minciuni cu Parlamentul European

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională

Germania condamnă proiectele secesioniste ale sârbilor bosniaci

Germania condamnă proiectele secesioniste ale sârbilor bosniaci

Membrul sârb al preşedinţiei tripartite de la Sarajevo, Milorad Dodik, a calificat Bosnia drept o țară imposibilă și o construcție impusă comunităților componente și a apreciat că e preferabilă o separare pașnică.

18 Oct 2021

Timp de citire: 3 min
Ministrul de Interne, Karl Nehammer, e noul lider al dreptei austriece și viitor cancelar
Ministrul de Interne, Karl Nehammer, e noul lider al dreptei austriece și viitor cancelar

Actualul șef al guvernului, Alexander Schallenberg, a anunţat că va demisiona din funcţie după ce conservatorii îşi vor alege un nou președinte.

03 Dec 2021
România respinge alegaţiile Rusiei privind scutul antirachetă al NATO
România respinge alegaţiile Rusiei privind scutul antirachetă al NATO

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, repetă că sistemul, care include facilitatea antirachetă de la Deveselu, are un caracter strict defensiv şi e utilizat numai în scopuri de autoapărare, conform Cartei ONU.

03 Dec 2021
Guvernul de la București promite că va avea un dialog constant şi deschis cu cultele religioase, pentru a proteja sănătatea şi viaţa cetăţenilor în perioada pandemiei
Guvernul de la București promite că va avea un dialog constant şi deschis cu cultele religioase, pentru a proteja sănătatea şi viaţa cetăţenilor în perioada pandemiei

În Grecia, încă din iulie, Sinodul Bisericii Ortodoxe i-a îndemnat pe credincioși să se vaccineze împotriva COVID-19 și a redactat o circulară în care precizează că vaccinurile împotriva noului coronavirus nu conţin microcipuri, așa cum pretind teorii bazate pe campanii de dezinformare de pe internet.

03 Dec 2021
Grecia e acuzată de expulzarea ilegală a unui traducător angajat de agenția europeană de frontieră, Frontex
Grecia e acuzată de expulzarea ilegală a unui traducător angajat de agenția europeană de frontieră, Frontex

În septembrie, poliția elenă ar fi reținut aproape o sută de migranți, i-ar fi lovit și le-ar fi luat telefoanele mobile, banii și documentele.

02 Dec 2021