Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Procurorii ruși cer o condamnare la doi ani de libertate condiționată pentru purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi

Object Name: (FILE) RUSSIA PEOPLE NAVALNY
©EPA-EFE/SERGEI ILNITSKY  |   Russian Opposition activist Alexei Navalny

Procurorii ruși au cerut instanței doi ani de libertate condiționată pentru scriitoarea Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi. Aflată, din februarie, în arest la domiciliu, în așteptarea sentinței, ce  ar putea fi pronunțată pe 16 august, Kira Yarmysh e acuzată de încălcarea restricțiilor antiepidemice, fiindcă le-a cerut rușilor să protesteze în masa contra întemnițării lui Navalnîi. Sub o acuzație identică, o altă aliată a celui mai popular adversar al Kremlinului, jurista Liubov Sobol, a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare cu supendare. 

Analişti independenţi spun că apropierea alegerilor parlamentare din septembrie sporeşte nervozitatea Kremlinului, care trebuie să gestioneze o economie slăbită de efectele epidemiei de coronavirus, precum şi oboseala populaţiei după două decenii de regim Putin. 

Cea mai cunoscută dintre organizaţiile non-guvernamentale create de Navalnîi, Fondul rus de luptă împotriva corupţiei (FBK), a anunţat pe Twitter că va continua să combată sistemul şi a ironizat sentinţa prin care a fost declarată extremistă şi pericol public. Anterior, o instanţă moscovită a admis cererea Parchetului ca organizaţiile coordonate de Navalnîi să fie declarate extremiste, iar membrii acestora să fie, astfel, privaţi de dreptul de a candida la alegeri.

Rețeaua de birouri regionale ale fundației conduse de Navalnîi şi-a anunţat, încă din aprilie, autodizolvarea, după ce a fost a fost inclusă de autorități pe lista organizațiilor numite "extremiste și teroriste". Pe temuta listă, de întocmirea căreia se ocupă, pe baza unei legi contra spălării banilor și finanțării terorismului, serviciul rus de informații financiare, Rosfinmonitoring, figurează sute de persoane și organizații rusești și străine, între care sângeroasele grupări jihadiste Al-Qaida și Statul Islamic.

Inamic declarat al Kremlinului, Navalnîi a fost, deja, condamnat, pe 2 februarie, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru că ar fi încălcat un ordin de control judiciar din 2014, pentru un dosar de delapidare pe care-l califică drept fabricat politic. El acuză autorităţile că vor să-l reducă la tăcere, după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire, pentru care îi face responsabili pe Putin și serviciul special al acestuia, FSB, fostul KGB. Arestarea lui Navalnîi, pe 17 ianuarie, la întoarcerea din Germania, după cinci luni de convalescenţă, a dus la manifestaţii de protest, reprimate cu brutalitate în toată ţara și soldate cu mii de arestări.

Tags: Vladimir Putin, Alexei Navalnîi
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung la Chişinău luna aceasta

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung la Chişinău luna aceasta

Republica Moldova va putea imuniza 20% din populaţia de 3,5 milioane de locuitori

Decret la Chişinău: româna, obligatorie în Consiliul Suprem de Securitate

Decret la Chişinău: româna, obligatorie în Consiliul Suprem de Securitate

Membrii numiţi din Consiliul Suprem de Securitate din Republica Moldova trebuie să cunoască limba română şi să nu aibă antecedente penale.

Premierul ucrainean, Denis Șmihal, a inaugurat o sinagogă simbolică la Babi Yar, unde, în 1941, ocupanții naziști au ucis circa  34 de mii de evrei

Premierul ucrainean, Denis Șmihal, a inaugurat o sinagogă simbolică la Babi Yar, unde, în 1941, ocupanții naziști au ucis circa 34 de mii de evrei

În situl de la Babi Yar, unde au fost, în total, omorâți circa o sută de mii de oameni – evrei, romi, partizani și prizonieri – exista, deja, un monument construit de autoritățile sovietice în 1976 și dedicat "cetățenilor și prizonierilor de război sovietici", fără nicio mențiune despre victimele evreiești.

13 Aug 2021

Timp de citire: 2 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021