Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat, marți, că a intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19 și că e nevoit să stea în izolare

Object Name: RUSSIA PUTIN CORONAVIRUS VACCINE
©EPA-EFE/ALEXEI NIKOLSKY / SPUTNIK / KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT/SPUTNIK  |   Russian President Vladimir Putin receives a report of the Healthcare minister about registration of the tested and registered coronavirus vaccine

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat, marți, că a intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19 și că e nevoit să stea în izolare și să-și anuleze agenda pentru următorul interval. Putin a spus că mizează pe eficacitatea vaccinului rusesc anti-COVID-19, Sputnik V, cu care a fost inoculat, ca să scape de contaminarea cu noul coronavirus. Putin va lipsi de la reuniunile la vârf, programate joi și vineri, în Tadjikistan, ale Organizației de securitate colectivă și Forumului de cooperare economică  de la Shanghai, ce reunesc republici ex-sovietice din Asia Centrală și China comunistă. La Moscova, nu contenesc speculațiile privind contactul-problemă al stăpânului de la Kremlin, în vârstă de 68 de ani și considerat vulnerabil. Luni, acesta s-a întâlnit cu președintele sirian, Bașar al-Assad, unul dintre protejații lui, detestat în țara sa pentru represiunea fără milă declanșată contra contestatarilor interni. Numeroși oameni ai președintelui rus, între care premierul Mihail Mișustin și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, au trecut, la rândul lor, prin boală.

Anul acesta, Putin a a lucrat luni în șir la reședința sa de la Novo-Ogariovo, unde n-a primit decât rareori vizitatori, aleși cu grijă și testați anti-COVID.  În paralel, la Kremlin s-a creat un întreg sistem de protecție sanitară pentru șeful statului, care a costat câteva miliarde de ruble. Personalul care asigură transportul acestuia, al primului ministru și al altor înalți reponsabili ruși e plasat, în prealabil, în carantină, în hoteluri sau stațiuni termale. La fel s-a procedat cu angajați ai Kremlinului, cu fotografii lui Putin, cu veteranii de război alături de care s-a afișat acesta la o paradă militară sau cu jurnaliștii care asistă la conferințele lui de presă. Peskov susține că e vorba de o practică obișnuită și de o situație absolut normală.

Tags: SARS-CoV-2, Vladimir Putin

Alte știri
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A condus diplomația de la Washington din 2001 până în 2005 și, în cursul mandatului său, a avut loc cea mai mare extindere spre est a NATO, care a inclus România și alte șase state ex-comuniste.

Fostul preşedinte armean Robert Kociarian a format o nouă alianţă electorală înaintea alegerilor legislative anticipate de luna viitoare

Fostul preşedinte armean Robert Kociarian a format o nouă alianţă electorală înaintea alegerilor legislative anticipate de luna viitoare

Numită Relansarea Armeniei, aceasta promite că, după scrutinul de pe 20 iunie, va reface economia şi va recupera teritoriile pierdute în războiul cu Azerbaidjanul, din toamna anului trecut.

Ucraina a lansat o nouă acţiune la CEDO împotriva Rusiei, pe care o acuză de comiterea unor 'asasinate ţintite împotriva unor presupuşi opozanţi'

Ucraina a lansat o nouă acţiune la CEDO împotriva Rusiei, pe care o acuză de comiterea unor 'asasinate ţintite împotriva unor presupuşi opozanţi'

Guvernul de la Kiev mai afirmă că Rusia 'nu a anchetat aceste operaţiuni de asasinare' şi a 'organizat deliberat operaţiuni de disimulare, având ca scop contracararea eforturilor de găsire a celor responsabili'.

14 Sep 2021

Timp de citire: 1 min
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021