Știri

Premierul ungar, Viktor Orban, s-a vaccinat, duminică, împotriva COVID-19 cu produsul companiei chineze Sinopharm

orban
  |  

Susține jurnalismul independent

Premierul ungar, Viktor Orban, s-a vaccinat, duminică, împotriva noului coronavirus cu produsul companiei chineze Sinopharm, potrivit anunţului postat pe pagina sa oficială de Facebook și preluat de agențiile de presă. Vineri, și președintelui Janos Ader i-a fost administrat același vaccin, dintr-un lot de peste cinci milioane de doze, pe care Beijingul s-a angajat să le livreze Budapestei până în mai. Orban le cere conaţionalilor săi să se înregistreze pentru vaccinare şi să aibă încredere în experţii ungari în privinţa eficienţei vaccinului chinezesc. Ungaria este primul stat membru al Uniunii Europene care a început vaccinarea cu Sinovac, după ce a utilizat și vaccinul rusesc Sputnik V. Cele două produse sunt, deocamdată, neomologate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care a validat doar vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca/Oxford.
Executivul conservator al lui Orban, ce a criticat lentoarea cu care Uniunea Europeană le-a distribuit vaccinuri anticoronavirus ţărilor membre, a fost primul din blocul comunitar care a cumpărat şi autorizat vaccinuri din Rusia şi China. Sondajele atestă că ungurii sunt printre cei mai reticenţi europeni faţă de vaccinare, dar, confruntaţi cu o pandemie care se prelungeşte, tot mai mulţi dintre ei se declară dispuşi să se imunizeze.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
Rușii atacă masiv Ucraina cu drone și rachete
Rușii atacă masiv Ucraina cu drone și rachete

Acestea au vizat regiuni din estul și sudul țării.

Veridica News
Veridica News
28 Mar 2024
România, al doilea cel mai mic cost pe oră cu forța de muncă din UE
România, al doilea cel mai mic cost pe oră cu forța de muncă din UE

Costul unei ore de muncă în România este de numai 11 euro.

Veridica News
Veridica News
27 Mar 2024
În 2023, Google a eliminat peste 5,5 miliarde de reclame
În 2023, Google a eliminat peste 5,5 miliarde de reclame

În 2023, Google a blocat sau eliminat peste 5,5 miliarde de reclame, în creștere ușoară față de anul precedent, și 12,7 milioane de conturi de advertiser, aproape dublu față de anul anterior.

Veridica News
Veridica News
27 Mar 2024
Aeronave ale Royal Air Force, la baza de la Mihail Kogălniceanu
Aeronave ale Royal Air Force, la baza de la Mihail Kogălniceanu

Cele șase avioane Eurofighter Typhoon vor executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, sub comanda NATO.

Veridica News
Veridica News
27 Mar 2024