
FIDESZ, partidul conservator la putere în Ungaria, va colabora cu naționaliștii italieni și polonezi pentru a reorganiza dreapta europeană – a anunțat, vineri, premierul ungur Viktor Orban, citat de agențiile de presă. În ajun, FIDESZ a părăsit, în mod oficial, Partidul Popular European, cea mai importantă familie politică de centru-dreapta de pe continent, din care fusese suspendat acum doi ani. La începutul lunii, Orban anunța că formaţiunea sa şi PPE s-au 'separat practic', iar FIDESZ este în discuţii cu diverse forţe politice, în căutarea unui grup nou în Parlamentul European. El a menţionat că FIDESZ a purtat discuţii cu aliaţi politici din Polonia, fără a menţiona o formaţiune anume, precum şi cu fostul vicepremier italian populist Matteo Salvini şi cu Giorgia Meloni, lidera formaţiunii conservatoare Fraţii Italiei. 'Nu e nevoie să ne grăbim', a spus Orban, potrivit căruia obiectivul este crearea unei 'case politice' pentru FIDESZ şi alte forţe similare din Europa, care nu doresc migranţi şi vor să apere familiile tradiţionale.