Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Parlamentul de Kiev blochează utilizarea vaccinurilor produse în Rusia

VaccinUcraina
©  |  

Parlamentul Ucrainei a aprobat, vineri, un proiect de lege menit să accelereze  aprobarea utilizării vaccinurilor anti-COVID-19 și care interzice omologarea celor produse în Rusia. Guvernul de la Kiev a anunțat că se aşteaptă să primească, în februarie, între 100 și 200 de mii de doze de vaccin Pfizer/BioNTech din Germania, în cadrul sistemului global COVAX, patronat de ONU. În Ucraina nu a fost, încă, aprobată utilizarea niciunui vaccin, iar autorităţile au declarat, în repetate rânduri, că nu vor aproba folosirea celor rusești. Potrivit agențiilor de presă, Biolik, o companie farmaceutică ucraineană din portofoliul unui personaj marcant al opoziţiei pro-ruse, Viktor Medvedciuk, a anunţat la, începutul lunii, că a depus o cerere pentru ca statul să aprobe vaccinul rusesc Sputnik V. Iniţiativa a fost prost primită în Ucraina, din cauza relaţiilor foarte proaste dintre cele două cele mai mari ţări slave. Acestea au încetat să mai comunice după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, şi după implicarea Moscovei în conflictele armate din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, soldate, potrivit Kievului, cu peste 14 mii de victime.


Alte știri
Statele Unite s-au declarat profund îngrijorate de legea poloneză care restricționează drastic restituirea proprietăților evreiești spoliate de naziști

Statele Unite s-au declarat profund îngrijorate de legea poloneză care restricționează drastic restituirea proprietăților evreiești spoliate de naziști

Luna trecută, liderul partidului de guvernământ din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a respins criticile din Israel privind noua lege.

Slovacii se tem că au primit vaccinuri rusești contrafăcute

Slovacii se tem că au primit vaccinuri rusești contrafăcute

Autoritatea pentru medicamente a anunțat că loturile de Sputnik V utilizate în testele preclinice și studiile clinice, în urma cărora celebra revistă de știință britanică Lancet a calificat serul rusesc drept sigur, nu au aceleași caracteristici cu dozele livrate Bratislavei.

Incertitudinea domnește la Praga, odată cu spitalizarea președintelui Milos Zeman, care trebuia să desemneze un nou premier

Incertitudinea domnește la Praga, odată cu spitalizarea președintelui Milos Zeman, care trebuia să desemneze un nou premier

Considerat favoritul lui Zeman, actualul premier populist Andrej Babis va avea dificultăți în încercarea de a rămâne la putere, după ce mișcarea sa, ANO, a pierdut la limită scrutinul parlamentar și a rămas și fără aliații săi tradiționali, social-democrații și comuniștii, care n-au atins pragul electoral de cinci procente.

29 Jan 2021

Timp de citire: 1 min
Criza din Ucraina: 90 de tone de armament letal oferit de Statele Unite au ajuns, sâmbătă, la Kiev
Criza din Ucraina: 90 de tone de armament letal oferit de Statele Unite au ajuns, sâmbătă, la Kiev

Livrarea, în valoare de 200 de milioane de dolari, e prima tranșă dintr-un pachet mai amplu de asistență.

22 Jan 2022
Criza din Ucraina: Germania va livra, luna viitoare, un spital de campanie Ucrainei și va asigura formarea personalului necesar
Criza din Ucraina: Germania va livra, luna viitoare, un spital de campanie Ucrainei și va asigura formarea personalului necesar

Oficialii de la Berlin amintesc că soldații ucraineni răniți grav în luptele cu secesioniștii pro-ruși din estul țării primesc îngrijiri în spitalele armatei germane, Bundeswehr.

22 Jan 2022
Monitor Fake News, Nr. 13: Psihoză în masă, Soare made in China și cum a fost anunțată conspirația Covid la J.O. din 1992
Monitor Fake News, Nr. 13: Psihoză în masă, Soare made in China și cum a fost anunțată conspirația Covid la J.O. din 1992

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

22 Jan 2022
România: un nou record al numărului de infectări cu COVID-19 consemnate într-o singură zi
România: un nou record al numărului de infectări cu COVID-19 consemnate într-o singură zi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că mortalitatea generată de COVID este în prezent de până la zece ori mai mică decât în octombrie, când se înregistra un număr similar de cazuri de contaminare.

21 Jan 2022