Donează
Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.
Recent, Bloomberg a publicat planul unei posibile invazii rusești în Ucraina, transmis de serviciile americane aliaților lor europeni.
La această acțiune se presupune că vor participa 100 de grupuri tactice de dimensiunea unui batalion, în total 100 de mii de persoane, iar jumătate din aceștia „sunt deja pe poziții”. Lovitura va fi dată din trei direcții: dinspre Rusia continentală, Crimeea și Belarus. Se presupune că atacul va avea loc la începutul anului viitor. „America și ceilalți nu afirmă că războiul este inevitabil, sau că ar ști exact că Putin are de gând să atace. El însuși, probabil, nu a decis ce va face”, scrie Bloomberg.
Concentrarea de forțe militare la frontiera cu Ucraina este al doilea caz de acest fel într-o scurtă perioada de timp. Anterior, în vară, de asemenea, au fost masate trupe la graniță, iar acțiunea s-a încheiat cu o întrevedere Biden-Putin.
Actuala campanie are loc pe fundalul unei căderi considerabile a ratingului puterii în Rusia, al zdrobirii totale a opoziției și al crizei la frontiera beloruso-poloneză, Lukașenko amenințând Varșovia că va întrerupe livrările de gaze, iar propagandiștii săi - cu bombardierele strategice rusești.
Voi încerca să explic de ce este imposibilă o astfel de invazie.
În primul rând, Kremlinul nu a purtat niciun război adevărat. A desfășurat doar războaie hibride. Un război adevărat este purtat pentru a obține o victorie. În astfel de acțiuni este foarte importantă conexiunea cu realitatea, iar dacă începi să minți, „războiul este ca și pierdut”, spunea amiralul japonez Yamamoto.
Războiul hibrid nu este purtat pentru victorie, ci pentru imagine. Într-un astfel de război, minciuna este unul din principalele instrumente.
În timpul unui război adevărat, eforturile sunt îndreptate spre maximizarea pierderilor adversarului. În timpul unui război hibrid, acestea au scopul să amplifice informația privind așa-numitele pierderi de partea ta. Uneori, războiul hibrid este desfășutat doar pentru a relata cum „forțele israeliene au ucis un copil”, sau cum „fasciștii ucraineni au răstignit un băiețel”.
În al doilea rând, toate războaiele pe care le-a declanșat Kremlinul au fost concepute astfel încât să poată fi negate. „Nu a fost Rusia. Au fost persoane private”. Ceea ce i-a perimis să decline responsabilitatea pentru orice acțiune militară a „ei-nu-sunt-acolo” [„ихтамнет” – trupe fără însemne distinctive, de apartenență necunoscută, oficial nu au fost trimise de nimeni, deci, nu-sunt-acolo /omuleții verzi] și să minimizeze riscurile în caz de eșec.
[…]
Și în al treilea rând: toate războaiele purtate de Kremlin i-au permis Occidentului să adopte o poziție neutră și să nu ia decizii ireversibile. „E o situație complicată, un conflict intern ucrainean. Sunt voluntari” etc. Posibilitatea ca Occidentul să nu se aleagă cu o pată pe obraz și în același timp să nu întreprindă nimic a fost întotdeauna o parte indispensabilă a strategiei de război a Kremlinului.
Cele enumerate mai sus sunt semne ale unui război hibrid – război care nu are ca scop victoria, ci minciuna și prejudiciul. Prejudiciu pentru inamic și minciună pentru propriul popor. Războiul ideal pentru Kremlin este imaginea digitală în care rachetele rusești atacă Florida.
Însă, în pofida declarațiilor de a transforma SUA „în praf nuclear”, Kremlinul a evitat mereu orice război adevărat.
În februarie 2018, atunci când americanii au nimicit un grup de mercenari ruși lângă Deir ez-Zur, Kremlinul nu a reacționat, pur și simplu s-a prefăcut că nimic nu s-a întâmplat.
În aprilie al aceluiași an, când americanii au bombardat infrastructura siriană, Rusia care declarase sus și tare că nu va tolera agresiunea americană, din nou, a procedat în „mod hibrid”: la televizor s-a mințit că au fost lovite o mulțime de obiective și imediat s-a încercat să se dea uitării acest incident neplăcut, care a demonstrat superioritatea totală a rachetelor americane.
Altfel spus, de fiecare dată când în fața Kremlinului se prefigurează spectrul unui război real, care nu poate fi purtat cu imagini de copii răstigniți și rachete doborâte la televizor, Moscova se preface că toate acestea nu o privesc.
Probabil, Kremlinul își dă seama de starea reală a tehnicii militare rusești și ține bine minte în ce condiții a răsunat fraza despre „un mic război victorios”, care s-a dovedit a fi nici mic, nici victorios.
Evident că atacul asupra Ucrainei din trei direcții cu susținerea aviației și a unui contingent de 100 de mii de militari, nu se înscrie în conceptul războiului hibrid.
În consecință, Ucrainei nu îi va fi mai greu să se opună unei astfel de invazii, dimpotrivă îi va fi mai ușor. Toată puterea Novorsosiei rezulta din faptul că separatiștii proruși s-au dat drept „populație locală asuprită” și s-au ascuns în spatele civililor. În aceste condiții, Occidentul putea să închidă ușurat ochii la acest subiect complicat. Atacul cu o armată de 100 de mii nu lasă o astfel de șansă.
[…]
Însă problema fundamentală a unui astfel de război constă în faptul că el este real și poate fi pierdut. Un război hibrid în principiu nu poate fi pierdut. Dacă se reușea crearea Novorosiei era foarte bine. Dacă s-au format doar republicile separatiste Luhansk și Donețk – vom împinge această tumoare înapoi în corpul Ucrainei. E și acesta un rezultat bun.
Cu alte cuvinte, recentele acțiuni, la fel ca cele din vară, sunt un bluf. Este același război hibrid. Este o constrângere la dialog. E un răspuns la sancțiuni. Un răspuns la proiectele de renunțare la gazul și petrolul rusesc. La înțelegerea dintre SUA și Ucraina. La refuzul Ucrainei de a reintegra regiunile separatiste conform condițiilor Kremlinului. Este un răspuns la căderea ratingului și la eșecul de a șantaja Europa prin intermediul lui Lukașenko.
SUA și Europa au două modalități să reacționeze la acest bluf. Prima – să cedeze și să „înceapă un dialog”. Și a doua – să dea de înțeles că în cazul în care Kremlinul va începe un război, Ucraina va primi ajutor militar de asemenea proporții încât victoria Kremlinui să devină imposibilă.
