Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Maia Sandu: am deblocat dialogul cu UE

UE
©presedinte.md  |   Maia Sandu, David Sassoli

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că a reușit să deblocheze dialogul cu instituțiile Uniunii Europene și să restabilească susținerea europeană pentru Republica Moldova. Ea s-a aflat două zile, pe 18 și 19 ianuarie, într-o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu cei mai importanți lideri europeni.

În cadrul întâlnirilor la instituțiile-cheie ale UE, am reușit să deblocăm dialogul pe direcțiile strategice și să restabilim susținerea UE pentru Republica Moldova. UE este cel mai de nădejde partener al nostru în lupta împotriva corupției, în reformarea instituțiilor și în construirea unui stat care să asigure un nivel de trai înalt pentru toți cetățenii”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de telegram a Maiei Sandu.

Potrivit acestuia, la întrevederea cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a convenit refacerea relațiilor și a cooperării cu toate instituțiile europene. „Am subliniat că țara noastră poate deveni cu adevărat europeană, dacă va există o luptă reală împotriva corupției, va fi începută modernizarea țării, va exista un guvern funcțional și vor fi respectate drepturile și libertățile omului. Republica Moldova trebuie să devină un stat european, înainte de toate, pentru cetățenii săi”.

Maia Sandu a adăugat că, în cadrul discuțiilor cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a convenit să fie accelerat accesul la vaccinul anti-Covid-19 pentru medici și angajații medicali din prima linie, au discutat despre deblocarea asistenței financiare din partea UE pentru realizarea reformelor, susținerea sistemului de sănătate, sprijinirea agricultorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.

Sandu a convenit cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, Vicepreședinte al Comisiei Europene, restabilirea complexă a dialogului politic între Republica Moldova și UE. „Am abordat în discuție modalități de cooperare mai activă pe dimensiunea securității regionale. Am accentuat că una dintre amenințările majore la adresa securității țării este corupția, care distruge statul nostru”.  Maia Sandu l-a invitat pe Josep Borrell să efectueze o vizită oficială în Moldova.

Cu Comisarul european pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, s-a discutat pe marginea Acordului de Asociere RM-UE, despre „posibilitatea unor proiecte de susținere din partea UE pentru Republica Moldova pentru anii următori în ceea ce privește dezvoltarea economică, sprijinul antreprenorilor și agricultorilor, domeniul irigării și al infrastructurii, precum și pe dimensiunea securității energetice și a protecției mediului, în sfera învățământului. Am discutat despre mărirea asistenței UE pentru localități, inclusiv despre proiecte europene destinate dezvoltării satului moldovenesc”.

De asemenea, Maia Sandu s-a întâlnit cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație, cu care a discutat în detalii aprofundarea cooperării economice și liberalizarea serviciilor, și cu Didier Reynders, Comisarul european pentru Justiție, cu care a discutat despre sprijinirea de către UE a reformei sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției în Republica Moldova. Vizita la Bruxelles a inclus și o întrevedere cu președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Relațiile dintre Bruxelles și Chișinău au intrat în impas după furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, în 2014, și mimarea reformelor de guvernarea PDM-PSRM.

În timpul mandatului său de președinte, Igor Dodon (2016-2020) nu a fost in nicio vizită în UE.

UE a condiționat suportul financiar oferit Republicii Moldova de implementarea reformelor în special în domeniul justiției și combaterea corupție, investigarea furtului miliardului.

 

 

Tags: Republica Moldova, Maia Sandu

Alte știri
THE INSIDER: Dedublarea personalității publice. Cum difuzează RT fake-uri privind vaccinurile pentru publicul occidental și propagă vaccinarea pentru audiența rusă

THE INSIDER: Dedublarea personalității publice. Cum difuzează RT fake-uri privind vaccinurile pentru publicul occidental și propagă vaccinarea pentru audiența rusă

În timp ce Rusia bate recordurile la decesele asociate coronavirusului, rețeaua internațională RT continuă să susțină antivacciniștii și pe cei care se împotrivesc purtării măștilor: uneori oferindu-le timp de emisie, iar alteori difuzând fake-uri flagrante despre Covid și vaccinare. În același timp, studioul RT din Rusia acționează total diferit, explicând cetățenilor că este foarte indicat să se vaccineze și să poarte măști. The Insider a urmărit cele mai flagrante exemple de disociere a personalității la redactorii RT.

Evenimentele private sunt interzise, de luni, în Republica Moldova, pentru a se stăvili propagarea noului coronavirus

Evenimentele private sunt interzise, de luni, în Republica Moldova, pentru a se stăvili propagarea noului coronavirus

De la declanşarea pandemiei, la o populaţie de circa 2,9 milioane de locuitori, s-au înregistrat peste 345 de mii de cazuri de contaminare şi peste opt mii de decese.

Ucraina și numeroase țări partenere au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră

Ucraina și numeroase țări partenere au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a acuzat, săptămâna trecută, Marea Britanie şi Statele Unite că vor să provoace un conflict în Marea Neagră și a ameninţat că ruşii îşi vor apăra frontierele cu orice mijloace, inclusiv militare.

19 Jan 2021

Timp de citire: 2 min
Minskul confirmă că Rusia și Belarusul vor face exerciții militare comune luna viitoare
Minskul confirmă că Rusia și Belarusul vor face exerciții militare comune luna viitoare

Opoziţia belarusă se teme că preşedintele autoritar Aleksandr Lukașenko ar putea ceda Moscovei parte din suveranitatea naţională, în schimbul protecţiei pe care i-o acordă Rusia.

17 Jan 2022
Cel mai popular opozant rus, Aleksei Navalnîi, a declarat, luni, la exact un an după încarcerare, că nu regretă  nimic din lupta sa contra președintelui Vladimir Putin
Cel mai popular opozant rus, Aleksei Navalnîi, a declarat, luni, la exact un an după încarcerare, că nu regretă nimic din lupta sa contra președintelui Vladimir Putin

Recent, principalii colaboratori ai lui Navalnîi au fost incluși de autoritățile ruse într-un așa-numit catalog al teroriștilor și extremiștilor.

17 Jan 2022
În Austria, vaccinarea anti-COVID-19 devine, de luna viitoare, obligatorie pentru adulți
În Austria, vaccinarea anti-COVID-19 devine, de luna viitoare, obligatorie pentru adulți

Principalul vector politic al curentului anti-vaccinist e partidul de extrema dreaptă care-și spune al Libertății (FPÖ) și e al treilea ca pondere în Legislativ.

17 Jan 2022
Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova a fost planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău
Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova a fost planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău

Premierul român, Nicolae Ciucă, a amintit că România e primul partener comercial al Republicii Moldova și a apreciat că e nevoie de îmbunătățirea mediului de afaceri de acolo, astfel încât acesta să devină mai atractiv pentru investitori.

17 Jan 2022