
La Tribunalul Penal Internaţional de la Haga s-a deschis, miercuri, primul proces intentat unui fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK), Salih Mustafa. Supranumit "comandantul Cali", acesta e acuzat de detenţie arbitrară, tratamente inumane, tortură şi asasinat, în timpul războiului care a opus între, 1998 şi 1999, gherila separatistă albaneză trupelor Belgradului. Acuzat că ar fi torturat cel puţin şase civili, Mustafa a fost arestat anul trecut, când era consilier al ministrului kosovar al Apărării.
Războiul din Kosovo, soldat cu circa 13 mii de morţi, a luat sfârşit odată cu bombardamentele masive ale NATO asupra Serbiei, care l-au forţat pe omul forte al politicii de la Belgrad din epocă, Slobodan Miloşevici, să-şi retragă trupele din provincia cu populaţie majoritar albaneză. După încheierea ostilităților, nu doar politicieni, militari și polițiști sârbi au fost inculpați pentru crime de război, ci și combatanți separatiști, ale cărora ținte au fost sârbii, romii și opozanții kosovari ai UCK. Însuși fostul șef al gherilei și, ulterior, președinte al Kosovo între 2016 şi 2020, Hashim Thaçi, e judecat în stare de detenție la Haga, pentru omucideri, tortură și reținere ilegală.