Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

În Turcia se reia procesul intentat filantropului şi opozantului Osman Kavala

În Turcia se reia procesul intentat filantropului şi opozantului Osman Kavala
©  |  

În Turcia se reia, vineri, procesul intentat filantropului şi opozantului Osman Kavala, într-un dosar care a provocat o gravă criză diplomatică şi turbulenţe pe piaţa valutară. Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, în sala de tribunal din Istanbul asistă la audieri apropaiaţi ai acuzatului, precum şi numeroşi parlamentari din opoziţie şi diplomaţi occidentali.

În octombrie, moneda națională turcească, lira, a atins un minim istoric în raport cu dolarul american, pe fondul înrăutățirii suplimentare a relațiilor cu Occidentul, din cauza dosarului Kavala. Experții economici spun că acesta a fost efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

Oficialii de la Ankara le-au reproşat acestora apelul, considerat inacceptabil, privind eliberarea opozantului. Prin comunicatul lor comun, Canada, Franţa, Finlanda, Danemarca, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia şi Statele Unite violează statul de drept, democraţia şi independenţa justiţiei, pe care pretind că le apără, amestecându-se într-un proces aflat pe rolul unei instanţe turceşti – susținea ministerul turc de Externe, care adaugă că Turcia e un stat de drept, respectă drepturile omului şi nu se lasă influenţată de astfel de declaraţii.

Cele zece ţări ceruseră rezolvarea corectă şi rapidă a cazului Kavala, devenit o marotă a regimului condus de Erdogan. Occidentalii consideră că prelungirea repetată a procesului său aruncă o umbră asupra statului de drept, democraţiei şi transparenţei sistemului judiciar din Turcia. Kavala, azi în vârstă de 64 de ani, e închis din octombrie 2017. El n-a primit până acum o decizie definitivă în procesul în care e acuzat că voia să destabilizeze Turcia prin sprijinul acordat manifestaţiilor antiguvernamentale din 2013 şi să răstoarne puterea islamist-conservatoare în cursul puciului ratat din 2016. În decembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut zadarnic eliberarea sa imediată. Kavala spune că detenţia sa prelungită permite puterii să întreţină ficţiunea unui complot. Represiunea care a urmat puciului de acum cinci ani i-a îngăduit lui Erdogan, spun experţii, să înlocuiască, practic, sistemul parlamentar cu o cvasidictatură.

Tags: Statul de drept, Recep Tayyip Erdoğan

Alte știri
Șeful poliției slovace, Peter Kovarik, a anunțat că va demisiona, după ce un procuror regional l-a acuzat de abuz de putere și de obstrucționarea justiției

Șeful poliției slovace, Peter Kovarik, a anunțat că va demisiona, după ce un procuror regional l-a acuzat de abuz de putere și de obstrucționarea justiției

Kovarik abia fusese învestit, anul trecut, în locul lui Milan Lucansky, care, reținut pentru luare de mită, s-a sinucis în celulă. Predecesorul lui Lucansky, Tibor Gaspar, e și el după gratii, tot pentru corupție.

Cinci foşti poliţişti ruşi, acuzaţi că i-au fabricat un dosar de trafic de droguri jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, vor sta în închisoare între 5 şi 12 ani

Cinci foşti poliţişti ruşi, acuzaţi că i-au fabricat un dosar de trafic de droguri jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, vor sta în închisoare între 5 şi 12 ani

Golunov lucrează pentru site-ul independent de informații Meduza, al cărui sediu e la Riga, în Letonia şi a care a fost plasat de ministerul rus al justiției pe lista așa-numiților agenți ai străinătății, ce include numeroase media din lumea liberă și implică riscul unor amenzi grele și o mulțime de obligații administrative împovărătoare.

Criza din Ucraina: În pofida avertismentelor Rusiei, Zelenski îi cere NATO un termen clar de aderare a Ucrainei

Criza din Ucraina: În pofida avertismentelor Rusiei, Zelenski îi cere NATO un termen clar de aderare a Ucrainei

Zelenski crede că doar apărarea colectivă a Alianței va oferi securitatea necesară Kievului și o protecție reală față de agresiunea Moscovei.

26 Nov 2021

Timp de citire: 1 min
Criza gazelor: Chişinăul le cere ruşilor o amânare a plăţilor pentru ianuarie
Criza gazelor: Chişinăul le cere ruşilor o amânare a plăţilor pentru ianuarie

Vicepremierul Andrei Spînu crede că Gazprom, în calitate de acționar principal al Moldovagaz, ar putea face o concesie Republicii Moldova.

18 Jan 2022
Criza din Ucraina: Canada a trimis în Ucraina un mic contingent al forţelor sale speciale
Criza din Ucraina: Canada a trimis în Ucraina un mic contingent al forţelor sale speciale

Militarii canadieni ar urma să evacueze personalul diplomatic al ţării lor în cazul unui atac rusesc la scară largă.

18 Jan 2022
Parlamentul European îşi alege, marţi, preşedintele
Parlamentul European îşi alege, marţi, preşedintele

Favorită e malteza Robeta Metsola, eurodeputată din 2013, membră a Partidului Naţionalist din ţara sa şi reprezentantă a grupului de centru-dreapta al popularilor europeni.

18 Jan 2022
Criza din Ucraina: Parchetul de la Kiev a cerut arestarea fostului preşedinte Petro Poroşenko, acuzat de înaltă trădare
Criza din Ucraina: Parchetul de la Kiev a cerut arestarea fostului preşedinte Petro Poroşenko, acuzat de înaltă trădare

Poroşenko, un miliardar care a făcut avere producând ciocolată, riscă până la 15 ani de închisoare.

18 Jan 2022