Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Criza din Ucraina: Kremlinul susţine că eventuale sancţiuni contra lui Vladimir Putin echivalează cu ruperea relaţiilor bilaterale

Criza din Ucraina: Kremlinul susţine că eventuale sancţiuni contra lui Vladimir Putin echivalează cu ruperea relaţiilor bilaterale
©EPA-EFE/ALEXEI NIKOLSKY / SPUTNIK / KREMLIN POOL / POOL MANDATORY CREDIT  |   Preşdintele rus, Vladimir Putin

Adoptarea de sancţiuni americane contra preşedintelui rus, Vladimir Putin, în cazul unei agresiuni contra Ucrainei, ar depăşi orice limită – a afirmat, joi, Kremlinul, după ce un astfel de proiect a  apărut la Washington. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, susţine că sancţionarea unui şef de stat echivalează cu ruperea relaţiilor bilaterale şi că vehicularea unor astfel de idei nu contribuie la crarea unei atmosfere constructive la tratativele ruso-americane în curs.

În ajun, senatori democraţi de prim rang de la Washington dezvăluiseră o nouă iniţativă menită să descurajeze o invazie rusă în Ucraina, care ia în calcul sancţiuni contra lui Putin, premierului rus Mihail Mişustin şi altor responsabili, militari şi civili, de la Moscova, precum şi susţinere financiară pentru Kiev. Iniţiativa survine pe fondul negocierilor susţinute de săptămâna acesta dintre occidentali şi ruşi, într-un moment în care la frontierele Ucrainei sunt masaţi circa o sută de mii de soldaţi ruşi. Moscova a negat permanent că ar plănui o invazie.

Tags: Ucraina, Statele Unite, Criza din Ucraina

Alte știri
CIA: aşa-numitul sindrom Havana, care afectează, de câţiva ani, diplomaţii americani din lume, nu e neapărat imputabil unei puteri rivale, precum Rusia

CIA: aşa-numitul sindrom Havana, care afectează, de câţiva ani, diplomaţii americani din lume, nu e neapărat imputabil unei puteri rivale, precum Rusia

Anul trecut, în septembrie, CIA l-ar fi demis pe șeful biroului său de la Viena, acuzat că n-a luat în serios cazurile din cadrul echipei lui și al personalului ambasadei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, să se întânească în zona de conflict din estul țării

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, să se întânească în zona de conflict din estul țării

În pofida dezmințirilor sale repetate, Moscova e considerată de aproape toți analiștii protectoarea politică, militară și financiară a rebelilor pro-ruși din Donbas.

Uniunea Europeană condamnă declarațiile „inacceptabile“ ale preşedintelui turc cu privire la Cipru. Anterior, ele au fost amendate fără echivoc de Consiliul de Securitate al ONU

Uniunea Europeană condamnă declarațiile „inacceptabile“ ale preşedintelui turc cu privire la Cipru. Anterior, ele au fost amendate fără echivoc de Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a pronunţat, acum o săptămână, pentru o soluţie cu două state: Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, şi autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara.

13 Jan 2022

Timp de citire: 1 min
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Sunt cu peste 7.600 mai multe decât luni și este un nou record al numărului de infectări consemnate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

25 Jan 2022
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19

El nu voia să se vaccineze și publica, pe contul său de Facebook, mesaje anti-vacciniste.

25 Jan 2022
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel

Turcia figurează pe locul 153 în lume în clasamentul privind libertatea presei întocmit de celebra organizație non-guvernamentală Reporteri fără frontiere.

25 Jan 2022
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite

Americanii și aliații lor europeni și-au reafirmat, la unison, susținerea fără rezerve pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

25 Jan 2022