
Bulgaria a anunţat, joi, expulzarea unui alt diplomat rus, la doar o zi după ce Parchetul de la Sofia a relevat posibila implicare a şase ruşi în exploziile produse, între 2011 şi 2020, în depozite bulgăreşti de armament. Ministerul de Externe le-a solcitat autorităţilor ruse să coopereze deplin în elucidarea acestui ca, iar şefa diplomaţiei, Ekaterina Zaharieva, a avertizat că Bulgaria ar putea adopta măsuri suplimentare de retorsiune. Anterior, purtătoarea de cuvânt a Parchetului, Siyka Mileva, afirmase că şase cetăţeni ruşi s-au aflat pe teritoriul bulgar în jurul datelor la care au avut loc exploziile. În depozite era stocat armament destinat exporturilor în Georgia și Ucraina, republici ex-sovietice supuse unei presiuni constante de Moscova, care încearcă să le descurajeze aspirațiile de admitere în NATO și a sprijinit, politic, financiar și militar, regiuni separatiste să iasă de sub controlul autorităților de laTbilisi și Kiev. Anchetatorii de la Sofia au mai spus că, foarte probabil, există legături între otrăvirea comerciantului bulgar de armament Emilian Gebrev, exploziile de la depozitele bulgărești și cea din 2014, de la un depozit din estul Cehiei, în care au fost uciși doi oameni. Premierul ceh, Andrej Babis, a lansat primul ipoteza că muniția de la Vrbetice aparținea unui vânzător bulgar de armament, care, foarte probabil, avea printre clienți entități ce luptau contra Rusiei. Societatea Emco a lui Gebrev a negat orice legătură cu depozitul din Cehia în momentul atacului, dar media notează că omul de afaceri a fost, în 2015, la Sofia, victima unei tentative de otrăvire cu un agent neurotoxic. Babis a mai spus că există probe certe că agenţi ai spionajului militar rusesc, GRU, sunt implicaţi în explozia depozitului care conţinea 58 de tone de muniţii. Structura cehă pentru combaterea crimei organizate, NCOZ, a subliniat că doi bărbaţi cu cetăţenie rusă căutaţi în cadrul acestei anchete, Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, amândoi născuţi la sfârşitul anilor 70, sunt urmăriţi şi de autorităţile britanice, în dosarul tentativei de asasinat, în 2018, a fostului ofiţer de informaţii transfug rus Serghei Skripal, care a supravieţuit după ce a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok. Cotată, până în 1989, drept cel mai docil satelit al fostei Uniuni Sovietice, dar membră a NATO din 2004 şi a Uniunii Europene din 2007, Bulgaria întreţine, în mod tradiţional, relaţii economice strânse cu Rusia. Din octombrie 2019, însă, numeroase cazuri de spionaj descoperite de anchetatorii bulgari au dus la răcirea relaţiilor bilaterale.