Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Autorităţile de la Bucureşti au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar al ambasadei ruse, Alexei Grişaev

Object Name: ROMANIA POLAND TURKEY DIPLOMACY
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT  |   Romanian Foreign Minister Bogdan Aurescu

Ministerul român de Externe a informat, luni, că autorităţile de la Bucureşti au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar al ambasadei ruse, Alexei Grişaev. Diplomaţia română precizează că activităţile şi acţiunile acestuia contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice şi că decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, care a fost convocat la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu. Rusia a anunţat deja că va riposta şi a apreciat că decizia României, pe care o califică drept inamicală, nu serveşte la ameliorarea relaţiilor bilaterale. Cu excepţia notabilă a Ungariei, numeroase ţări ex-comuniste central şi est-europene, azi membre ale Uniunii Europene şi NATO, au adoptat, în ultimele săptămâni, decizii similare privind expulzarea unor diplomaţi ruşi. Cele trei țări baltice ex-sovietice, Estonia, Letonia și Lituania, au şi precizat că o fac în semn de solidariate cu Cehia, aflată într-un conflict diplomatic acut cu Rusia. Solidarizarea lor cu Praga survine după ce oficialii cehi au anunțat că iau în calcul expulzarea tuturor diplomaților ruși acreditați la Praga și au acuzat Rusia de un atac terorist fără precedent în 2014. Expulzarea a 18 angajaţi ai ambasadei ruse, implicaţi, potrivit serviciilor speciale, în activităţi de spionaj, a fost urmată de riposta imediată a rușilor, care au trimis acasă  20 de cehi. Toate cele 30 de țări membre NATO și-au exprimat, într-un comunicat comun, deplina solidaritate cu Cehia, supusă acțiunilor destabilizatoare ale Moscovei. Premierul Andrej Babis afirmase anterior că există probe certe că agenţi ai spionajului militar rusesc, GRU, sunt implicaţi în explozia, în octombrie 2014, la Vrbetice, în estul țării, a unui depozit de muniţii, în care au fost ucişi doi oameni. Depozitul conţinea 58 de tone de muniţii, iar explozia, care a pus în pericol numeroase vieţi, a fost urmată, în decembrie acelaşi an, de o alta, care a distrus 98 tone. Structura cehă pentru combaterea crimei organizate, NCOZ, a  subliniat că doi bărbaţi cu cetăţenie rusă căutaţi în cadrul acestei anchete, Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, amândoi născuţi la sfârşitul anilor 70, sunt urmăriţi şi de autorităţile britanice în dosarul tentativei de asasinat în 2018 a fostului ofiţer de informaţii transfug rus Serghei Skripal, care a supravieţuit după ce a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok. Babis a mai afirmat că muniția de la  Vrbetice aparținea unui vânzător bulgar de armament, care, foarte probabil, avea printre clienți entități ce luptau contra Rusiei. Societatea Emco, a omului de afaceri Emilian Gebrev, a negat orice legătură cu depozitul din Cehia în momentul atacului, dar media notează că Gebrev însuși a fost, în 2015, la Sofia, victima unei tentative de otrăvire cu un agent neurotoxic.

Tags: Rusia
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Rusia califică drept absurde acuzațiile oficialilor de la Praga, care spun că agenții Moscovei sunt la originea exploziei unui depozit de armament din estul Cehiei

Rusia califică drept absurde acuzațiile oficialilor de la Praga, care spun că agenții Moscovei sunt la originea exploziei unui depozit de armament din estul Cehiei

Comentatorii afirmă că ruşilor le-a ridicat mingea la fileu însuşi preşedintele ceh, Milos Zeman, cotat drept un pro-moscovit impenintent

Șeful spionajului rus, Sergei Narîșkin, a negat, marți, că oamenii săi ar fi în spatele atacului cibernetic care a blocat nouă agenții federale americane

Șeful spionajului rus, Sergei Narîșkin, a negat, marți, că oamenii săi ar fi în spatele atacului cibernetic care a blocat nouă agenții federale americane

Președintele Microsoft, Brad Smith, a descris incidentul drept cel mai amplu și sofisticat atac văzut, vreodată, în lume, iar agenția britanică de specialitate, GCHQ, a spus că implicarea hackerilor ruși e foarte probabilă.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat neconstituţional decretul prin care Natalia Gavriliţă afost desemnată din nou premier

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat neconstituţional decretul prin care Natalia Gavriliţă afost desemnată din nou premier

Pe 11 februarie, Gavriliţă însăși i-a îndemnat pe deputaţi să nu o voteze, pentru a se putea declanşa alegeri parlamentare anticipate.

26 Apr 2021

Timp de citire: 2 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021