Occidentul a organizat prin jurnalistul Roman Protasevici protestele din Belarus, după modelul „revoluțiilor colorate”, iar acestea au putut avea loc pentru că Lukașenko a subminat identitatea rusă a poporului belarus. Narațiunile false sunt promovate de un fost ofițer ucrainean fugit în Rusia și se înscriu în discursul menit să mențină sfera de influență a Moscovei.
ȘTIRE: „În vara și toamna anului trecut, 2020, am asistat la o tentativă de lovitură de stat în fosta Republică Sovietică Belarus (de fapt, un teritoriu primordial rus din punct de vedere istoric). „Maidanul” din Belarus s-a bazat pe rețetele [celui] de la Kiev, ținând cont, desigur, de specificul local. Și este de înțeles, de ce să nu se folosească rețetele de la Kiev – la urma urmei, au funcționat foarte bine în Orientul Mijlociu, în Iugoslavia și în Georgia și Armenia post-sovietice. Încercarea de a organiza Maidanul din Belarus a fost legată de nemulțumirea unor cetățeni față de guvernarea de 26 de ani a lui Aleksandr Lukașenko.
Lukașenko este într-adevăr un conducător egoist și viclean. El a concentrat toată puterea în mâinile sale, demonstrându-și în repetate rânduri intenția de a transfera puterea prin moștenire fiului său. Viclenia lui Lukașenko s-a manifestat în cea mai mare măsură în construcția statului unional (cu Federația Rusă – red.). Profitând de toate beneficiile și primind resurse materiale uriașe din Rusia, „lupul” nostru din Belarus se uită încă în pădure și nu pierde ocazia de a-și sublinia independența și suveranitatea prin încercări constante de a belarusiza populația republicii, care este istoric rusă și vorbește rusește.
Lukașenko urmărește, e drept că nu așa de intens, aproape de aceeași politică care a dus la războiul civil și la preluarea puterii de către rusofobi în Ucraina. El înlocuiește toponimia rusă - numele rusești ale așezărilor și străzilor cu cele bieloruse. Limba belarusă oficială este chiar mai artificială decât cea ucraineană. Și a fost inventata doar pentru a justifica separarea unei anumite BSSR de la Rusia. La fel ca la Kiev, în Minsk modern, literalmente toată lumea vorbește rusă, dar toate semnele, toate numele stațiilor sunt în limba belarusă [...]
Organizatorii Maidanului din Belarus au încercat să profite de aceste tendințe aducând pe cei dezamăgiți pe străzi sub lozincile naționalismului din Belarus și sub steagul alb-roșu-alb - steagul separatiștilor anti-ruși și al colaboratorilor naziști. Protestul a fost prezentat ca unul popular, ca o inițiativă de jos. În același timp, toate acțiunile au fost gestionate în totalitate din străinătate - principalii organizatori stăteau în Polonia și Lituania și conduceau canale și forumuri Telegram pe Internet. Da, protestul „cu adevărat popular”, „incredibil” din Belarus a avut proprii organizatori și coordonatori. Ca și în cazul Maidanului de la Kiev, protestatarii din Belarus au fost susținuți în mod deschis de țările NATO [...] Dar conducerea protestului se afla în afara teritoriului republicii post-sovietice. Administratorii canalelor de internet erau în Polonia, cu fonduri poloneze și protejați (după cum singuri au spus) de ofițerii securității de stat poloneze. Pe data de 23 mai, unul dintre administratorii principali, Roman Protasevici a fost reținut [...] din punct de vedere juridic, totul s-a făcut în cadrul strict al legii [...] Protasevici nu este doar administratorul canalului extremist Telegram, ci și un inamic al poporului rus[...] În 2014, a ajuns în Ucraina pentru a participa la operațiunea punitivă a trupelor ucrainene în Donbass. Apoi s-a alăturat batalionului neo-nazist „Azov” (organizație recunoscută ca teroristă și interzisă pe teritoriul Federației Ruse - nota editorului), în care a activat până în 2015. [Ulterior] Roman Protasevici a fost angajat de Radio Liberty, a urmat un stagiu la Praga și Statele Unite.”
NARAȚIUNI: 1. Protestele din Belarus au fost o tentativă de a organiza un Maidan folosind rețeta revoluțiilor colorate. 2. Protestele au fost organizate de Occident prin intermediul lui Roman Protasevici, un neonazist rusofob. 3. Protestele au putut avea loc pentru că Aleksandr Lukașenko a „belarusizat” țara, provocând rusofobia. 4. Belarus este teritoriul rus din punct de vedere istoric.
CONTEXT/ETOS LOCAL: „Revoluțiile colorate” reprezintă o veche obsesie a Kremlinului, care este îngrijorat că victorii ale mișcărilor pro-democrație din statele satelit, pe de-o parte vor apropia statele respective de Occident, care oferă modelul prosperității aduse de democrațiile liberale, iar pe de altă parteîi va încuraja chiar pe ruși să iasă în țară pentru a contesta propriul regim autoritar; este o dublă chestiune de perpetuare a imperiului și conservare a regimului. Din acest motiv, „revoluțiile colorate” sunt prezentate drept comploturi ale Occidentului de a destabiliza diferite țări pentru a putea să le aducă sub controlul său. Orice mișcare pro-democratică din fostul spațiu sovietic (și nu numai) este catalogată de Kremlin drept „revoluție colorată” ceea ce ar trebui să însemne că, implicit, sunt ilegitime și reprezintă tentative de răsturnare a puterii coordonate de Occident. Protestele din Belarus s-au declanșat ca urmare a proclamării victoriei în alegerile prezidențiale a liderului autoritar Aleksandr Lukașenko. Opoziția și Occidentul au acuzat fraude masive ; de altfel, Rusia a fost singurul partener extern important al Belarusului care a recunoscut scrutinul.
Lukașenko, aflat la putere din 1994, a fost catalogat drept „ultimul dictator al Europei”. În fața criticilor Occidentului, liderul de la Minsk a căutat de-a lungul timpului să își consolideze relația cu Rusia și încă din perioada 1996 – 1999 acceptat formarea unui „stat unional” după modelul unei confederații. De-a lungul timpului însă, Lukașenko s-a arătat ezitant și s-a plâns că Rusia nu consideră Belarusul ca un partener egal deși a aceasta a fost statuat în acord. Mulți experți apreciază, de altfel, proiectul Uniunii este o strategie a Rusiei de a absorbi Belarusul. Lukașenko a răspuns mimând cu regularitate deschideri către Occident, pentru a contra-balansa dependența de Rusia, și aducând în discuție ideea de națiune belarusă. În practică, însă, folosirea limbii și simbolurilor naționale nu a fost încurajată, astfel încât acestea au început să fie asumate de simpatizanți ai opoziției ca o formă de rezistență la regim.
Autorul articolului este Alexey Selivanov, un fost ofițer ucrainean care a promovat apropierea de Rusia și a fugit în acestă țară după revoluția din Ucraina din 2014.
OBIECTIV: Obiectivul este de a prezenta Belarusul ca un stat rusesc care este amenințat de instabilitate pentru că, pe de-o parte, a căutat să se distanțeze de identitatea sa rusă și, pe de altă parte, a fost victima amestecului Occidentului. Concluzia implicită care se desprinde e că stabilitatea poate fi garantată doar de asumarea identității rusești, iar Moscova este singura care poate proteja Belarusul în fața „agresiunii NATO”.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Protestele din Belarus au fost o mișcare apărută ca reacție la fraudarea alegerilor, iar manifestanții s-au concentrat pe lupta împotriva regimului Lukașenko, nu împotriva Rusiei și nici pentru apropierea de UE. Este o deosebire fundamentală față de Maidanul din Ucraina, care a avut o dimensiune clar pro-europeană și a apărut după ce fostul președinte Viktor Ianukovici a decis să nu semneze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană.
Belarușii nu sunt ruși: reprezintă o etnie distinctă, iar limba belarusă este diferită de rusă, făcând parte, alături de aceasta și de ucraineană, din grupul limbilor slave de răsărit. Lukașenko nu a subminat „identitatea rusă” a belarușilor, din contră, a căutat în general să descurajeze identitatea belarusă. În Belarus nu a fost înregistrat vreodată un curent ostil față de Rusia sau influența acesteia, comparabil cu cel care a apărut în Ucraina (în special în zona de vest) ca reacție la presiunile făcute de Moscova ca țara să nu semneze Acordul de Asociere la UE și, ulterior, la anexarea Crimeii și sprijinirea militară și politică a separatiștilor din Donbass.
În ceea ce îl privește pe Roman Protasevici, în timpul protestelor din Belarus a fost editorul canalului de Telegram NEXTA, care a relatat pentru o largă audiență despre demonstrații și reacția brutală a regimului; așadar nu a organizat ci a reflectat, o activitate specifică jurnalismului, pe care a desfășurat-o din afara țării tocmai din cauza naturii represive a regimului Lukașenko. Afirmația că Protasevici a luptat în batalionul „AZOV” este fake news despre care Veridica a scris deja aici.
Verifică sursele:
