Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

România salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova

Object Name: MOLDOVA EARLY PARLIAMENTARY ELECTIONS
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Acting leader of Party of Action and Solidarity (PAS) Igor Grosu

România felicită cetățenii Republicii Moldova pentru votul exprimat și salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 – anunță, într-un comunicat, ministerul de Externe de la București. Potrivit acestuia, rezultatul scrutinului e o victorie a democrației, ce marchează un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, proces pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve. România își exprimă speranța formării cât mai rapid posibil a unui Guvern care să susțină abordarea pro-europeană și să continue, în mod susținut, procesele de reformă – mai afirmă diplomația de la București. La Moscova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de corespondentul Radio România, a afirmat că Rusia tratează cu respect rezultatele alegerilor din Republica Moldova. Ea speră că acestea vor contribui la ceea ce numește concordia interetnică în societatea moldovenească. Suntem gata să numim un nou guvern şi să prezentăm publicului un plan de guvernare pentru următorii patru ani. Vom avea câteva priorităţi, în primul rând curăţare justiţiei şi lupta cu corupţia – a promis Igor Grosu, liderul formațiunii prezidențiale pro-occidentală Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a câștigat categoric scrutinul de duminică.

PAS, fondat de șefa statului, Maia Sandu, a colectat 52,5 de procente din sufragii. Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), condus de foștii șefi filoruși ai statului, comunistul Vladimir Voronin și socialistul Igor Dodon, e al doilea, cu 27,4%. În noul Legislativ ar mai fi pătruns, cu aproape 7%, doar partidul populist condus de oligarhul fugar Ilan Șor, protagonistul mai multor dosare grele de corupție. După redistribuirea voturilor partidelor care nu au depășit pragul electoral, PAS ar urma să obțină 63 din cele 101 mandate de deputat, comuniștii și socialiștii 32, iar Partidul Șor 6. Puțin sub 50% din alegători s-au prezentat la vot. În diaspora au votat circa 210 mii de oameni,  faţă de 263 de mii la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut.

Președinta  Maia Sandu a anunțat, pe 28 aprilie, că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului dominat de stânga filorusă și a convocat alegeri legislative anticipate pe 11 iulie. Decizia a fost luată după ce magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțională starea de urgență, în timpul căreia Legislativul nu putea fi dizolvat și astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate. Două propuneri de premier făcute de Maia Sandu au eşuat, după ce fosta ministră de Finanţe Natalia Gavriliţă le-a cerut ea însăşi deputaţilor să n-o voteze, iar liderul PAS, Igor Grosu, n-a putut fi învestit din lipsă de cvorum în Parlament. Deputaţii socialişti, ai fostului preşedinte Dodon, şi cei controlaţi de oligarhii fugari Vlad Plahotniuc şi Ilan Şor au părăsit, atunci, şedinţa Legislativului şi şi-au reiterat propunerea ca guvernul să fie condus de ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc. Ulterior, aceeaşi majoritate a instituit starea de urgenţă în Republica Moldova până pe 31 mai, fără măsuri clare de combatere a pandemiei şi, potrivit analiştilor de la Chişinău, doar cu scopul de a evita organizarea alegerilor anticipate. Comentatorii spun că şefa statului a urmărit epuizarea procedurilor constituţionale fără să fie învestit un nou guvern, pentru a putea dizolva cât mai rapid fostul legislativ, considerat cel mai corupt din istoria de trei decenii a republicii independente. Aleasă preşedinte cu un program pro-Uniunea Europeană, Maia Sandu i-a acuzat, în repetate rânduri, pe foștii deputați că vor să-i saboteze autoritatea și a pledat pentru organizarea de alegeri legislative anticipate, pentru  ca Parlamentul s-o ajute în combaterea corupţiei şi a pandemiei de coronavirus.

 

Tags: Maia Sandu, Igor Dodon
Carte recomandata
Other news
Mitropolitul ortodox de Zagreb și Ljubljana, Porfirije Peric, a fost ales patriarh al Serbiei

Mitropolitul ortodox de Zagreb și Ljubljana, Porfirije Peric, a fost ales patriarh al Serbiei

El e văzut ca un modernist în sânul unei biserici conservatoare și foarte influente, într-o țară care oscilează între ambiția de a fi admisă în Uniunea Europenă și legăturile strânse cu Rusia.

Fostul comisar european pentru ajutor umanitar, cipriotul grec Christos Stylianides, a devenit ministru al Protecţiei Civile în guvernul de la Atena

Fostul comisar european pentru ajutor umanitar, cipriotul grec Christos Stylianides, a devenit ministru al Protecţiei Civile în guvernul de la Atena

Competenţa şi imaginea sa, spun analiştii, sunt de folos guvernului grec, criticat vehement pentru reacţia lentă la incendiile devastatoare de vegetaţie de vara aceasta.

Incertitudinile politice persistă în Republica Moldova, după ce guvernul pro-occidentalului Igor Grosu nu a putut fi învestit, din cauza lipsei de cvorum în Parlament

Incertitudinile politice persistă în Republica Moldova, după ce guvernul pro-occidentalului Igor Grosu nu a putut fi învestit, din cauza lipsei de cvorum în Parlament

Actualul Legislativ, controlat de stânga filorusă, e calificat drept cel mai corupt din istoria de trei decenii a republicii independente.

13 Jul 2021

3 minutes read
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Luna aceasta, NATO a decis să retragă acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles, despre care media occidentale scriu că ar fi implicați în activități de spionaj și crime.

18 Oct 2021
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A condus diplomația de la Washington din 2001 până în 2005 și, în cursul mandatului său, a avut loc cea mai mare extindere spre est a NATO, care a inclus România și alte șase state ex-comuniste.

18 Oct 2021
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat

În ultimul an, PSRM și Igor Dodon au suferit două înfrângeri electorale, în alegerile prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova.

18 Oct 2021
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași

România a fost principalul donator de vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova.

18 Oct 2021