Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Respectatul site rusesc de știri online Newsru și-a anunțat, practic, dispariția, începând de luni, din cauza problemelor financiare, alimentate de presiuni politice

Object Name: epaselect RUSSIA PUTIN ANNUAL NEWS CONFERENCE
©EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV  |   Journalists look at a screen showing Russian President Vladimir Putin speaking during his annual press conference

Respectatul site rusesc de știri online Newsru și-a anunțat, practic, dispariția, începând de luni, din cauza problemelor financiare, alimentate de presiuni politice. Acuzat că nu se pliază pe mesajele difuzate de media pro-Kremlin, site-ul a primit tot mai puțină publicitate de la agenții economici și a rămas, astfel, fără bani. Lansat în anul 2000, când președintele Vladimir Putin își inaugura domnia de peste două decenii asupra Rusiei, Newsru a devenit tot mai incomod acum șapte ani, când a semnalat derivele majore din politica externă a Moscovei, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și alimentarea rebeliunii secesioniste pro-ruse din Donbas, estul Ucrainei. Potrivit redactorilor săi, imaginea țării și a lumii zugrăvită de site era atât de diferită  de tabloul idilic exhibat de media de stat, încât furnizorii de publicitate n-au mai îndrăznit să colaboreze cu ei. Media nealiniate surpraviețuiesc tot mai greu în Rusia lui Putin, remarcă analiștii, care menționează că, luna trecută, site-ul independent de informații Meduza, al cărui sediu e la Riga, în Letonia, a fost plasat de ministerul Justiției pe lista așa-numiților agenți ai străinătății, ce include numeroase media din lumea liberă  și implică riscul unor amenzi grele și o mulțime de obligații administrative împovărătoare pentru cele vor să lucreze în Rusia. Uniunea Europeană a criticat includerea Meduza pe această listă și a apreciat că restricţiile impuse de Rusia contravin obligaţiilor sale internaţionale şi angajamentelor privind drepturile omului. Creată, în 2014, de un grup de jurnalişti care au părăsit Rusia, Meduza a devenit, grație numeroaselor anchete şi reportaje critice faţă de autorităţi, un reper pentru presa independentă rusofonă. Acum două săptămâni, Rusia a îngheţat conturile bancare de la Moscova ale postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (Radio Free Europe/Radio Liberty - RFE/RL), după ce acesta nu şi-a achitat amenzile primite ca urmare a refuzului de a se autoidentifica drept aşa-numit agent al străinătăţii. În urma proceselor iniţiate de temuta Agenţie Federală pentru Supravegherea Comunicaţiilor, Roskomnadzor, amenzile au început să curgă încă de la începutul anului şi au ajuns să însumeze 71,5 milioane de ruble (echivalentul a circa 775.000 de euro). Postul, care mediatizeză acţiunile opoziţiei faţă de regimul preşedintelui Vladimir Putin şi deţine o antenă şi un site în limba rusă, era obligat să-şi asume identitatea de agent străin, conotată negativ de ruşi încă din epoca sovietică, fiindcă este finanţat de Congresul Statelor Unite. În virtutea legii privind 'agenţii străini', autorităţile ruse pot clasifica drept astfel organizaţii neguvernamentale şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului percepute ca primind finanţare externă pentru activitate politică. Acestor entităţi li se cere să ataşeze menţiunea 'agent străin' pe publicaţiile lor şi să-şi declare cheltuielile şi finanţările.  Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jalina Porter, a apreciat că blocarea contului bancar al Europei Libere e doar ultima încercare a regimului de la Moscova de a suprima libertatea presei şi de a-şi priva cetăţenii de accesul la informaţii obiective. Vom continua să susţinem fără echivoc RFE/RL şi libertatea de expresie – a spus ea. Rusia a clasificat Europa Liberă drept 'agent străin' în anul 2017, o măsură menită să complice activitatea postului de radio ca reacţie la ceea ce Moscova consideră a fi presiunile inacceptabile la care sunt supuse media ruse în Statele Unite. Cu sediul pe atunci la Munchen, în Germania Federală, postul RFE/RL a avut o contribuţie majoră la prăbuşirea dictaturilor comuniste din Europa, iar secţia sa în limba română devenise una dintre marotele lui Nicolae Ceauşescu. Poliţia politică a regimului, Securitatea, a încercat în repetate rânduri să-i suprime redactorii şi a tocmit terorişti internaţionali să-i arunce sediul în aer.

Tags: mass-media, Vladimir Putin
Carte recomandata
Other news
Ucraina și numeroase țări partenere au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră

Ucraina și numeroase țări partenere au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a acuzat, săptămâna trecută, Marea Britanie şi Statele Unite că vor să provoace un conflict în Marea Neagră și a ameninţat că ruşii îşi vor apăra frontierele cu orice mijloace, inclusiv militare.

Continuă polemica identitară dintre Sofia şi Skopje

Continuă polemica identitară dintre Sofia şi Skopje

Premierul Zoran Zaev acuză Bulgaria că a blocat desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale cu Uniunea Europeană, care trebuia să marcheze începutul negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord

Acordul privind programul de ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova şi-a încetat valabilitatea

Acordul privind programul de ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova şi-a încetat valabilitatea

Reprezentanţii guvernamentali de la Chişinău au invocat faptul că Executivul interimar al Republicii Moldova nu ar avea competenţele necesare pentru finalizarea procedurilor vizând încheierea unui nou acord.

31 May 2021

3 minutes read
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă

Nominalizarea sa survine după ce un recent sondaj de opinie confirmă că Armata şi Biserica sunt pe primele locuri într-un top al încrederii românilor, iar clasa politică inspiră preponderent neîncredere şi e percepută drept coruptă şi incompetentă.

21 Oct 2021
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de  contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi

Înăsprirea restricțiilor, cred comentatorii, explică afluxul masiv de oameni care, în ultimul timp, merg să se imunizeze.

21 Oct 2021
Autoritățile ruse au emis un mandat de arestare pe numele uneia dintre cele mai apropiate colaboratoare ale opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, avocata Liubov Sobol
Autoritățile ruse au emis un mandat de arestare pe numele uneia dintre cele mai apropiate colaboratoare ale opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, avocata Liubov Sobol

Ea ar fi plecat din țară în august, la câteva zile după ce a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare cu supendare, sub acuzația că ar fi instigat la încălcarea normelor antiepidemice.

21 Oct 2021
Vicepremierul Republicii Moldova, Vlad Kulminski, se află, joi, la Moscova
Vicepremierul Republicii Moldova, Vlad Kulminski, se află, joi, la Moscova

Analiștii de la Chișinău cred că Republica Moldova ar putea obține un preț mai bun de achiziție a gazelor rusești doar dacă va face cedări politice legate de dosarul transnistrean.

21 Oct 2021