Știri

Novaya Gazeta: Prieteni ai Rusiei, en gros

Rusia C
© EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV   |   A man votes at a street polling station during early voting in a referendum on amendments to the Russian Constitution in Podolsk outside Moscow, Russia, 30 June 2020.

Susține jurnalismul independent

„Experţi” străini sunt aduşi în Rusia cu charterele pentru demonstrarea recunoaşterii internaţionale. Rapid, ieftin, anonim, scrie Denis Korotov pentru Novaya Gazeta.

 

În vara 2020 în Rusia a sosit un desant de reprezentanţi ai comunităţii internaţionale,  „observatori” la procesul de vot pentru amendarea Constituţiei. Novaya Gazeta, în cooperare cu Centrul Dossier, a stabilit identitatea unor activişti străini şi a constatat că misiunea de „observare” a fost un spectacol minuţios regizat.

În dimineaţa zilei de 3 iulie 2020 pasagerii din sala VIP a Aeroportului Vnukovo din Moscova au fost îmbarcaţi în nava Airbus A321 aparţinând companiei „Uralskie Avialinii”. Cursa era una charter, cu destinaţia Minsk. În pofida faptului că astfel de nave au o capacitate de cel puţin 180 de persoane, avionul a decolat cu doar 60 de pasageri la bord.

Aceste 60 de persoane fuseseră aduse în mod organizat, cu zece zile mai devreme, tot cu charterul, din Minsk la Moscova. Cineva i-a desemnat „experţi internaţionali”, capabili să aprecieze procesul de vot privind amendamentele la Constituţia rusă. Nivelul de democraţie, de tehnologizare, transparenţă şi corectitudine al sistemului electoral rusesc a stârnit încântarea „experţilor”.

Comunitatea internaţională - încântată

Amendamentele la Constituţie au fost introduse în urma rezultatelor „votului” care a avut loc în perioada 21 iunie - 1 iulie 2020. Acest exerciţiu nu a fost nici referendum, nici scrutin electoral, a fost ceva neprevăzut de lege, dar s-a produs la nivel naţional. Nefiind prevăzut, nici organizarea observatorilor conform legislaţiei nu era posibilă. Însă, nu era chip fără o apreciere internaţională a impecabilităţii procesului.  

Camera Civică [un organ consultativ, finanțat de stat, din care fac parte reprezentanţi ai societăţii civile, experţi în diverse domenii, oameni de afaceri] a organizat câteva acţiuni cu participarea reprezentanţilor internaţionali. Iar pentru că nu pot fi numiţi „observatori”, i-au numit „experţi”. La posturile TV federale şi locale, experţii – funcţionari, politicieni, jurnalişti, oameni de afaceri, chiar şi un psihoterapeut a încăput în această companie – au exprimat o opinie unanimă: totul s-a petrecut la cel mai înalt nivel, iar încălcările au fost nesemnificative şi nu au putut influenţa opinia votanţilor. Conform Camerei Civice, aproximativ 60 de „experţi” au participat la monitorizare. Noi nu am identificat în presă, pe reţelele sociale nicio obiecţie din partea vreunuia dintre ei, doar încântare privind organizarea strălucită a procesului „constituţional”.

Nu am primit răspunsuri la câteva întrebări simple:

  • În primul rând, unde poate fi văzută lista completă a „experţilor” care reprezintă „comunitatea internaţională”?
  • În al doilea rând, cine şi cum a întocmit această listă?
  • Şi în al treilea rând, cine a plătit pentru ei? Cine le-a procurat bilete de avion şi tren „experţilor”, cine a plătit cazarea, a organizat dejunurile, prânzurile, cinele, timpul liber?

[…]

Lista observatorilor am identificat-o cu sprijinul Centrului „Dossier” şi al Parlamentului European.

Printre „experţii” care au oferit comentarii pentru presă, au fost observaţi câţiva deputaţi din Parlamentul European. Helen Laport (grupul de extremă dreaptă „Identité et démocratie” creat de Marine Le Pen) califică scrutinul nostru drept o lecţie de democraţie şi exemplu pentru Franţa. Iar Thierry Mariani (acelaşi grup parlamentar, membru al partidului de extremă dreaptă „Rassemblement national”) monitorizează votul în Crimeea.

Stabilirea altor detalii a fost mai facilă. Deputaţii din Parlamentul European au un Cod de conduită conform căruia sunt obligaţi să raporteze cheltuielile de deplasare, cazare sau diurnele achitate de partea terţă. Pe pagina deputatului Mariani am găsit acest raport.

Analizăm în continuare câteva documente importante anexate la declaraţie. Ne-au atras atenţia nişte detalii. Pe lângă enumerarea hotelurilor – Radison la Moscova, Briz la Yalta, domnul Mariani raportează cursele cu care a zburat din Paris la Moscova şi Simferopol şi înapoi. Merită atenţie zborul Nr. U68351 Moscova-Minsk, din 3 iulie 2020.

Conform datelor publice, acest număr aparţine cursei charter a navei A321. Centrul „Dossier” a obţinut lista pasagerilor acestei curse. Astfel am descoperit întreaga listă a experţilor străini, care sunt aduşi în mod colectiv în Rusia pentru a crea imaginea aprobării internaţionale a unor proceduri electorale dubioase.

[…]

În total, aproximativ 70 de reprezentanţi ai comunităţii internaţionale, din 29 de state.

Franţa, 16 persoane

Cea mai mare delegaţie a fost din Franţa – 16 persoane. Din Adunarea Naţională fac parte numeroase grupuri parlamentare, dar demni de a fi invitaţi în Rusia au fost exclusiv naţionaliştii de extremă dreaptă din Uniunea Naţională a Marinei Le Pen.

Fără surprize:

      -    Eurodeputatul şi copreşedintele „Dialogului franco-rus” Thierry Mariani

  • Asistenta personală a lui Le Pen, Chaterine Griset
  • Financiarul partidului lui Le Pen, Jean-Lin Lacapelle
  • Şi încă o duzină de camarazi

Principala arenă de activitate le-a fost desemnată Crimeea.

Impresiile eurodeputaţilor sunt excelente. „Regulile  sanitare şi electorale sunt respectate. Opriţi fake-urile!” – cere domnul Lacapelle în Tweeter.

Un loc special în delegaţia franceză îl ocupă Tamara Volohova. Ea nu a avut nevoie de viză de intrare. Mutată la Strasbourg la sfârşitul anilor 2000, ea a obţinut cetăţenia franceză, dar nu a renunţat la paşaportul rusesc. De-a lungul timpului, a îndeplinit funcţia de ataşată a deputatului Emeric Chopard din „Frontul naţional” de extremă dreaptă, consilieră pe probleme politice a grupului de dreapta „Europa naţiunilor şi libertăţilor” din Parlamentul European, iar din vara lui 2019 lucrează cu Thierry Mariani în grupul „Identitate şi democraţie”. Activitatea doamnei Volohova este investigată de „Dossier”.

Serbia, 6 „experţi”

Conform numărului de activişti trimişi, pe locul doi este Serbia, cu şase „experţi”:

  • Fostul ministru al Apărăii Zoran Dordjevic
  • Deputatul în parlamentul orăşenesc din Belgrad Draginja Vlk,
  • Deputatul local Kragujevac Nicola Nesic
  • Valentina Kecman din partidul „Serbia măreaţă”

Delegaţia din Serbia a fost a doua ca mărime, incluzând şi două personalităţi misterioase :

  • Damjan Jovic
  • Şi Nicola Savic

care au apreciat desfășurarea votului din Sankt-Petersburg ca foarte pozitiv.

[…]

Afganistan, 5 persoane

Încă o delegaţie semnificativă – dintr-o „democraţie” cunoscută, Afganistan. Cinci reprezentanţi au monitorizat drepturile alegătorilor din Moscova şi Nijnii Novgorod. „Apreciem mult acest proiect”.

Germania, 3 persoane

Trei persoane au venit din Germania. Ca şi colegii lor francezi – toate trei reprezintă partide de extremă dreaptă.

  • Membrii „Alternativa pentru Germania” Stefan Keuter din Bundestag
  • Gunnar Lindemann din legislativul berlinez,
  • Preşedintele „Comunităţii prusace Berlin-Brandenburg” (militant pentru refacerea Prusiei) Volker Tschapke

Din Italia – deputatul „Liga Nordului” şi fondatorul grupului „prietenii lui Putin”, Paolo Grimoldi.

Din Letonia – doi reprezentanţi ai partidului „Acţiune”.

Sunt şi unele personaje cu totul misterioase. De exemplu, psihoterapeutul din Austria Christian Danzmayer, sau reprezentanta Uzbekistanului Zulfia Ashurova, despre care nu am putut afla nicio informaţie veridică.

Printre invitaţi au fost şi o pereche de angajaţi ai ambasadelor africane, trei sau patru expatriaţi, rezidenţi în Moscova şi tabloul pentru presă e gata.

Pe ce bani au rămas încântaţi experţii

Cine a plătit pentru deplasarea experţilor din ţările lor la Minsk, apoi la Moscova şi mai departe în alte localităţi din Rusia, cine le-a asigurat mesele în restaurante şi cazarea în hoteluri de 5 stele? La această întrebare ar trebui să existe un răspuns simplu. De obicei, cheltuielile pentru observatorii invitaţi sunt achitate de instituţia care îi invită - în acest caz Camera Civică. Însă, reprezentantul Camerei, dl. Grigoriev, declară categoric că organizaţia nu achitat nimic, nici „nu a fost pusă în discuţie problema finanţării vizitei experţilor”.

Iată una din invitaţiile Camerei pe numele deputatului european Thierry Mariani, semnată de secretara instituţiei Lidia Miheeva (astfel de invitaţii au fost publicate şi de alţi eurodeputaţi).

La scrisoare este anexat programul detaliat în Rusia, care prevede zborul, cazarea la hoteluri de clasă premium, masa la restaurante. Astfel, reiese că dna Miheeva i-a invitat pe „experţi” fără să discute cu nimeni despre finanţarea vizitelor şi fără să prevadă cine va plăti pentru aceasta.

Însă, în actele completate de dl. Mariani (ca şi la colegii lui) este indicată Camera Civică ca parte terţă care achită sau decontează cheltuielile deputatului (Nom, fonction et adresse du tiers ayant payé ou remboursé les frais du député: Civic Chamber of the Russian Federation). Cineva trebuie să mintă - sau Camera Civică, sau deputaţii europeni.

Compania „Uralskie avialinii” ne-a răspuns că zborul din 3 iulie 2020 U68351 a fost unul charter, comandat de o persoană juridică, iar plata nu a fost făcută conform vreunui contract de stat. Compania nu ne-a oferit detalii despre comanditar, pe motiv că e secret comercial.

Nici întreprinderea „Severstal” care a transportat cu o cursă charter o altă parte din experţi din Minsk la Moscova pe 23 iunie 2020, nu ne-a comunicat cine a comandat zborul, făcând trimitere la secretul comercial. Compania a refuzat categoric să ne spună dacă zborul a fost achitat de stat.

[…]

Simularea misiunii de observare

Oricum i-am numi pe vizitatorii străini, chiar şi „experţi”, misiunea lor era să monitorizeze procesul: să viziteze secţiile de vot şi comisiile electorale, să aprecieze procedura conform standardelor democratice, iar în pandemie şi conform standardelor antiepidemice. A ieşit un simulacru. Programul vizitării secţiilor de vot, cu indicarea orei şi adresei, a fost elaborat încă înainte de sosirea „experţilor” şi trimis împreună cu invitaţiile.

[...]

 

Citește articolul integral în Novaya Gazeta

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 7 min
32.623 de persoane ucise în Fâșia Gaza
32.623 de persoane ucise în Fâșia Gaza

Numărul răniților a trecut de 75 de mii.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024
Aeronave de luptă Rafale ale aviației franceze se află în misiune în România
Aeronave de luptă Rafale ale aviației franceze se află în misiune în România

Scopul misiunii franceze este de a consolida prezența defensivă de-a lungul flancului estic al NATO.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024
Atac rusesc masiv asupra Ucrainei cu aproape 100 de rachete şi drone
Atac rusesc masiv asupra Ucrainei cu aproape 100 de rachete şi drone

A fost vizată din nou infrastructura energetică, iar treci centrale termice au fost avariate.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024
România, două decenii de apartenență la NATO
România, două decenii de apartenență la NATO

Pe 29 Martie 2004, la Washington DC, a avut loc ceremonia de aderare la NATO a României, Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei şi Sloveniei.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024