Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a anunţat, marţi, convocarea de alegeri legislative anticipate pe 11 iulie

Object Name: BULGARIA PROTEST
©EPA-EFE/VASSIL DONEV  |   Opponents and supporters of Bulgarian President Rumen Radev wave the National flags during protests in Sofia, Bulgaria, 05 May 2021. After the return of the third term to form a government, Bulgarian President Rumen Radev will dissolve the Parliament and call new early elections on July 11, 2021

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a anunţat, marţi, dizolvarea Parlamentului abia constituit şi convocarea de alegeri legislative anticipate pe 11 iulie. Până la desfăşurarea acestora, Guvernul de la Sofia va fi condus, interimar, de unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Radev, fostul ministru al Apărării şi vicepremier Stefan Yanev. Acesta va trebui să gestioneze epidemia de COVID-19 şi să organizeze un scrutin corect. Anticipat, deja, de media şi analişti, anunţul lui Radev privind recursul la anticipate survine după ce și socialiștii, a treia formaţiune ca pondere în actualul Legislativ de de la Sofia şi cotaţi drept partidul de suflet al preşedintelui, au recunoscut că le este imposibil să formeze guvernul. Anterior, și partidul populist „Există un astfel de popor” al cântăreţului şi animatorului TV Slavi Trifonov, al doilea după scrutin, a renunţat la formarea unui cabinet. Trifonov a recunoscut că n-a reuşit să adune destui deputaţi în Legislativul unicameral de 240 de locuri pentru a forma o majoritate stabilă. În consecinţă, propunerea sa pentru postul de premier, fosta campioană mondială de şah Antoaneta Stefanova, şi-a depus mandatul. La un gest similar a recurs şi cel dintâi premier desemnat, fostul ministru de Externe Daniel Mitov, membru al partidului de centru-dreapta GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), care guvernează de peste un deceniu. Mitov a fost refuzat de două partide nou intrate în Parlament, cu o orientare ideologică similară, dar foarte critice la adresa actualei puteri - „Există un astfel de popor” şi, respectiv, Bulgaria democrată. Fostul om forte al politicii de la Sofia, Boiko Borisov, care a câştigat cinci rânduri de alegeri din 2009 încoace şi a condus de trei ori Executivul, a recunoscut de la bun început că nu mai are suficient sprijin pentru a forma un nou guvern. Iniţial, el a propus crearea unui cabinet de experţi, care să conducă ţara până la depăşirea epidemiei de COVID-19, apoi a sugerat că Trifonov ar putea prelua postul de premier. Analiştii notează că actualul parlament e cel mai fragmentat politic şi ideologic din 1990 încoace, de la primele alegeri libere post-comuniste, şi cred că nici cel rezultat după anticipate nu va arăta cu mult diferit. GERB, în alianţă cu Uniunea Forţelor Democratice, a câştigat scrutinul din aprilie, dar, cu  25,8% din sufragii, a pierdut circa opt procente faţă de precedentele alegeri legislative şi are 75 de mandate. Formaţiunea lui Trifonov, născută din protestele antiguvernamentale de anul trecut, e a doua, cu 17,40% din voturi şi 51 de mandate. Socialiştii, succesori ai fostului partid unic comunist, au 15,01% şi 43 de mandate, iar Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, a minorităţii turce - 10,36% şi 30 de mandate. Încheie plutonul alte două formaţiuni nou create, Bulgaria Democrată cu, 27 de deputaţi şi „Ridică-te, Bulgaria!”, de stânga, cu 14. Discursul din campania electorală al partidelor noi excludea orice colaborare cu GERB, socialiştii şi partidul turc, formaţiuni longevive pe scena politică şi despre care adversarii afirmă că sunt părţi ale aceluiaşi sistem corupt.


Other news
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a cerut Curții Constituţionale să constate că sunt întrunite circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a cerut Curții Constituţionale să constate că sunt întrunite circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului

Ea spune că e nevoie de un stat funcţional şi de un Parlament responsabil, care să învestească şi să sprijine un Guvern stabil şi competent.

MEDUZA: Între big state și big tech

MEDUZA: Între big state și big tech

Maxim Trudoliubov explică în Meduza de ce nu e cazul să mizăm pe tehnologii în lupta cu dictaturile

Parlamentul de la Kiev a votat, joi, pentru învestirea lui Viktor Liaşko în funcţia de ministru al Sănătăţii, în locul lui Maksym Stepanov, demis, anterior, tot de deputaţi

Parlamentul de la Kiev a votat, joi, pentru învestirea lui Viktor Liaşko în funcţia de ministru al Sănătăţii, în locul lui Maksym Stepanov, demis, anterior, tot de deputaţi

Opoziţia îl acuză pe Stepanov că a achiziţionat la preţuri umflate vaccinuri anti-COVID din China şi echipamente de protecţie pentru personalul medical.

11 May 2021

2 minutes read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021