Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Ungaria nu consideră Rusia o ameninţare directă pentru teritoriul său

Ungaria
©  |  

Ungaria nu consideră Rusia o ameninţare directă pentru teritoriul său, dar înţelege şi respectă faptul că alte state membre ale NATO gândesc în mod diferit – susţine şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, citat de agenţiile de presă. După reuniunea de la Bruxelles cu omologii din Alianţa Nord-Atlantică, Szijjarto a spus că Ungaria a fost mereu loială faţă de aliaţii săi, a contribuit la acţiunile NATO de întărire a flancului său estic şi va continua să susţină securitatea statelor baltice. Pe de altă parte, el a cerut susţinerea aliaţilor când Budapesta apără drepturile comunităţii maghiare din Ucraina, despre care a spus că sunt 'încălcate în mod sistematic şi grosolan'. După ce Ungaria a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a achiziţionat vaccinuri anti-COVID 19 din Rusia şi China, Szijjarto a mai afirmat că alegerea acestora nu a fost motivată de consideraţii ideologice, şi că 'e timpul ca propaganda anti-vaccin motivată ideologic să înceteze, atât în Ungaria cât şi în străinătate'.

Tags: Russia

Other news
Decizia Rusiei de a plasa Cehia pe lista țărilor numite neprietene e o prostie – a afirmat președintele ceh, Milos Zeman

Decizia Rusiei de a plasa Cehia pe lista țărilor numite neprietene e o prostie – a afirmat președintele ceh, Milos Zeman

Observatorii notează că declarația e mai degrabă neobișnuită, fiindcă Zeman a fost tot timpul cotat drept un filorus.

Partidul de centru-dreapta al actulului premier, Boiko Borisov, e cotat drept favorit în intențiile de vot ale bulgarilor înaintea alegerilor legislative de pe 4 aprilie

Partidul de centru-dreapta al actulului premier, Boiko Borisov, e cotat drept favorit în intențiile de vot ale bulgarilor înaintea alegerilor legislative de pe 4 aprilie

Numeroși alegători nu se vor prezenta la scrutin dacă vor avea dubii legate de siguranţa condiţiilor de votare, în contextul pandemiei de COVID-19.

Rusia recunoaște victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Rusia recunoaște victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Vladimir Putin nu s-a grăbit să îl felicite pe Biden, deşi alegerile din SUA au avut loc în urmă cu şase săptămâni.

25 Mar 2021

1 minute read
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021