Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Noul preşedinte american, Joe Biden, a acuzat Rusia că atacă democraţiile

joe
©  |  

Noul preşedinte american, Joe Biden, a acuzat Rusia că atacă democraţiile şi a promis un angajament clar al Statelor Unite faţă de apărarea comună în cadrul NATO, prevăzută în articolul 5 din carta Alianţei.
'Kremlinul atacă democraţiile noastre. Putin caută să slăbească proiectul european şi alianţa NATO. El vrea să saboteze unitatea transatlantică şi determinarea noastră, pentru că este mult mai uşor pentru Kremlin să intimideze şi să ameninţe state luate separat decât să negocieze cu o comunitate transatlantică puternică şi unită' - a spus Biden în primul său discurs major de politică externă, adresându-se online participanților la conferinţa anuală de securitate de la München.
El a repetat că Washingtonul va respecta principiul NATO potrivit căruia un atac împotriva unui singur membru este un atac împotriva tuturorși a insistat asupra importanţei parteneriatului transatlantic.
'America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit' – a conchis liderul de la Casa Albă. Comentatorii spun că el şi-a propus să traseze o diferenţă clară faţă de politica externă practicată de predecesorul său, Donald  Trump, care i-a iritat pe aliaţi prin ruperea de acorduri globale şi prin amenințări că va înceta asistenţa pentru apărare dacă  linia sa nu este urmată. 

Tags: NATO

Other news
Censor.Net: Un scurt rezumat al mesajului lui Putin privind Ucraina: nimic nu s-a întâmplat, deoarece totul s-a întâmplat deja. Nimic s-a spus pentru că totul s-a făcut deja

Censor.Net: Un scurt rezumat al mesajului lui Putin privind Ucraina: nimic nu s-a întâmplat, deoarece totul s-a întâmplat deja. Nimic s-a spus pentru că totul s-a făcut deja

Recentele evoluții din Donbass și Crimeea nu înseamnă că Putin și-a schimbat planurile sau politicile cu privire la aceste regiuni sau la Ucraina; acestea au rămas aceleași din 2014, după cum scrie Iurii Butusov pentru Censor.net

Monitor Fake News, Nr. 8: Împărtășanie cu NASA, „zborul Covid” care nu a existat și minciuni cu Parlamentul European

Monitor Fake News, Nr. 8: Împărtășanie cu NASA, „zborul Covid” care nu a existat și minciuni cu Parlamentul European

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională

Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Şeful grupului de prietenie cu Taiwanul din parlamentul lituanian, Matas Maldeikis, a subliniat că politica guvernului din ţara sa în raporturile cu China şi Taiwanul beneficiază de un sprijin masiv în societate.

20 Feb 2021

1 minute read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021