Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Șase magistrați români vor fi procurori europeni

Parchet

Ministerul Justiţiei de la București a anunţat, vineri, că a selectat şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România.
Este vorba despre Dana Ana, Camelia Grecu, Constantin Irina şi Jean Uncheşelu, toți de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana Bunea, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Florin Munteanu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Procurorii europeni delegaţi în România vor acţiona în numele nou-creatului Parchet European (EPPO) în statele lor şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată. Promovat din ințiativa fostei eurodeputate Monica Macovei, ex-ministru al Justiției la București, și
condus de Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA în România, EPPO este o structură a Uniunii Europene înfiinţată în aprilie 2017, în baza procedurii de cooperare consolidată, la care participă doar statele membre care doresc. La crearea Parchetului European au contribuit 22 din cele 27 de țări membre ale Uniunii.
Rolul acestei structuri este de a colabora mai strâns în investigarea şi urmărirea penală pentru infracţiuni care afectează bugetul comunitar, precum frauda, corupţia, spălarea de bani.
EPPO va efectua investigaţii transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 de euro sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane de euro. Parchetul European are sediul în Luxemburg și va deveni opeerațional în martie.


Carte recomandata
Other news
Meduza: Rusia vede în China un aliat în noul război rece cu Occidentul. Dar sentimentul nu este reciproc.

Meduza: Rusia vede în China un aliat în noul război rece cu Occidentul. Dar sentimentul nu este reciproc.

Maxim Trudoliubov scrie în Meduza despre „virajul spre est” al Kremlinului, dar și despre lipsa de perspective, pe termen lung, a unei alianțe ruso-chineze.

PSD din România și PD din Republica Moldova au semnat, miercuri, un acord de cooperare

PSD din România și PD din Republica Moldova au semnat, miercuri, un acord de cooperare

Analiștii remarcă faptul că relațiile cordiale dintre cele două formațiuni de stânga datează din vremea când PSD era condus, la București, de Liviu Dragnea, în prezent după gratii, pentru fapte de corupție, și, respectiv, PD, la Chișinău, de oligarhul Vladimir Plahotniuc, dispărut fără urmă.

Forţele Navale Române organizează primul exerciţiu multinaţional întrunit din anul 2021 desfăşurat în Marea Neagră

Forţele Navale Române organizează primul exerciţiu multinaţional întrunit din anul 2021 desfăşurat în Marea Neagră

Participă peste 700 de militari români şi străini, din Bulgaria, Franţa, Grecia, Spania, Statele Unite şi Turcia.

30 Jan 2021

1 minute read
Ucraina - noi recorduri de contaminări și decese provocate de COVID-19 într-o singură zi
Ucraina - noi recorduri de contaminări și decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Pe fondul relaţiilor foarte proaste cu Moscova, autorităţile au refuzat, din start, ideea de a aduce vacinuri ruseşti, iar acum dispun de stocuri de AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Moderna, plus serul chinezesc Coronavac.

22 Oct 2021
Guvernul Georgiei a respins recomandarea medicilor ca fostul şef al statului, Mihail Saakaşvili, aflat de trei săptămâni în greva foamei, să fie spitalizat
Guvernul Georgiei a respins recomandarea medicilor ca fostul şef al statului, Mihail Saakaşvili, aflat de trei săptămâni în greva foamei, să fie spitalizat

Săptămâna trecută, zeci de mii de oameni au manifestat în capitala Tbilisi, pentru a cere eliberarea fostului preşedinte, şi aproape o sută de mii au semnat o petiţie în acest sens.

22 Oct 2021
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă

Nominalizarea sa survine după ce un recent sondaj de opinie confirmă că Armata şi Biserica sunt pe primele locuri într-un top al încrederii românilor, iar clasa politică inspiră preponderent neîncredere şi e percepută drept coruptă şi incompetentă.

21 Oct 2021
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de  contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi

Înăsprirea restricțiilor, cred comentatorii, explică afluxul masiv de oameni care, în ultimul timp, merg să se imunizeze.

21 Oct 2021