Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Azerbaidjanul, Turcia şi Pakistanul fac, între 12 şi 20 septembrie, manevre militare comune

Object Name: TURKEY AZERBAIJAN
©EPA/STRINGER  |   Azerbaijan President Ilam Aliev (R) stands with Turkish army commanders

Azerbaidjanul, Turcia şi Pakistanul încep, duminică, manevre militare comune, care vor dura mai bine de o săptămână. Potrivit ministerului Apărării de la Baku, citat de agenţiile de presă, scopul exerciţiului, intitulat "Trei fraţi - 2021", este schimbul de experienţă şi aprofundarea cooperării dintre forţele speciale ale ţărilor participante. Dacă Pakistanul şi-a trimis în premieră oamenii la un astfel de antrenament,  Turcia şi Azerbaidjanul fac periodic manevre comune.

La sfârşitul lui iunie, tancuri, elicoptere și drone au fost desfășurate, au afirmat oficialii azeri, într-un efort de a consolida interoperabilitatea celor două armate. Exerciții similare au avut loc și la începutul lui aprilie. În aceeași lună, Canada a anunţat că anulează o livrare de armament către Turcia, aliata sa în cadrul NATO, după revelaţiile privind utilizarea tehnologiei canadiene în dronele folosite, anul trecut, de Azerbaidjan contra forţelor armene, în războiul din Nagorno Karabah.

În toamna anului trecut, azerii, sprijiniți de turci, au înregistrat o victorie zdrobitoare asupra Armeniei vecine, tradițional susținută de ruși, într-un  nou război pentru controlul asupra provinciei azere, cu populație majoritar armeană. Pe lângă sprijinul politic fără fisură, Ankara le-a livrat azerilor arme, în special drone, care, potrivit experților militari, au fost decisive pentru deznodământul războiului. Luptele, care n-au durat decât o lună și jumătate, s-au soldat cu peste șase mii de morți și au forțat Erevanul să retrocedeze teritorii importante de lângă Nagorno Karabah, pe care le controla de trei decenii.

Tags: Turkey

Other news
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat nu a primit nicio cerere de autorizare pentru vaccinul rusesc Sputnik V.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat nu a primit nicio cerere de autorizare pentru vaccinul rusesc Sputnik V.

Ruşilor li s-a oferit 'consiliere ştiinţifică de la EMA, prin care li s-au furnizat informaţii privind ultimele recomandări ştiinţifice şi de reglementare pentru dezvoltarea vaccinului lor'

Ucraina a instituit sancţiuni împotriva a 19 entităţi juridice şi opt persoane fizice, acuzate de ''finanţarea terorismului''

Ucraina a instituit sancţiuni împotriva a 19 entităţi juridice şi opt persoane fizice, acuzate de ''finanţarea terorismului''

Prin termenul de ''terorist'' Kievul face, de obicei, referire la separatiştii proruşi care controlează teritorii din estul ţării.

Respectatul site rusesc de știri online Newsru și-a anunțat, practic, dispariția, începând de luni, din cauza problemelor financiare, alimentate de presiuni politice

Respectatul site rusesc de știri online Newsru și-a anunțat, practic, dispariția, începând de luni, din cauza problemelor financiare, alimentate de presiuni politice

Potrivit redactorilor săi, imaginea țării și a lumii zugrăvită de site era atât de diferită de tabloul idilic exhibat de media de stat, încât furnizorii de publicitate n-au mai îndrăznit să colaboreze cu ei.

11 Sep 2021

1 minute read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021