Joe Biden a rostit un discurs înflăcărat la Varșovia pentru a sublinia determinarea Vestului în apărarea democrației.
Vladimir Putin a anulat un decret care afirma că suveranitatea Moldovei este baza de soluționare a problemei transnistrene.
Potrivit ministerului român de Externe, acesta „s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele firești de consolidare a legăturilor culturale și s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse în Ucraina”.
Înțelegerea americano-rusă prevede reducerea la jumătate a numărului de lansatoare de rachete nucleare strategice și instituie un nou regim de inspecție și verificare.
El susține că „elitele Occidentului nu-și ascund obiectivul: să provoace o înfrângere strategică a Rusiei, adică să termine cu noi odată pentru totdeauna”.
Comentatorii notează că războiul este o problemă delicată pentru regimul comunist de la Beijing, din cauza legăturilor sale diplomatice și economice puternice cu Moscova, consolidate de interesul comun de a contrabalansa puterea Statelor Unite.
Ea trebuie să gestioneze prezența în coaliția guvernamentală a doi aliați-problemă, șeful Ligii de extrema dreapta, Matteo Salvini, și liderul Forza Italia, octogenarul Silvio Berlusconi, un prieten personal al președintelui rus, Vladimir Putin.
Potrivit serviciilor de informaţii, ruşii arată un interes neobişnuit pentru instalaţiile marine.
Sunt așteptate noi planuri de consolidare a flancului estic al NATO.
Clădiri avariate în urmă cu două săptămâni s-au prăbușit acum.
Liderul de la Kremlin urmează să se adreseze națiunii după aproape un an de invazie în Ucraina.
Olanda cere pedepsirea celor care permit încălcarea măsurilor restrictive.
Vizita surpriză a fost organizată în preajma unui an de când, pe 24 februarie 2022, trupele ruse au invadat Ucraina.
Șeful noului guvern pro-occidental de la Chișinău, Dorin Recean, a cerut demilitarizarea Transnistriei.
Ministerul Infrastructurii de la Kiev a comunicat că adâncimea canalului Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri.
Vicepreședintele american, Kamala Harris, a pus la îndoială neutralitatea afișată de China.
Ambasada de la București exprimă recunoștință față de România pentru solidaritatea fermă cu poporul ucrainean.
Vicepreşedintele american, Kamala Harris a enumerat bombardarea ţintelor civile, torturile şi violurile din zonele ocupate şi deportarea ucrainenilor în Rusia.
„Suntem privilegiați (că) avem această relație bună cu România, care ne-a ajutat enorm.”
„Eliberarea de fascismul lui Putin trece prin Ucraina" – afirmă fostul campion mondial la șah Garry Kasparov.
Parlamentul de la Chișinău a învestit, joi, un nou guvern pro-occidental.
Americanii recunosc că presupusul complot din Republica Moldova nu a fost confirmat din surse independente, dar „cu siguranţă nu este în afara limitelor comportamentului rusesc".
Statele Unite au convenit să furnizeze Ucrainei peste 100 de vehicule Bradley - înarmate cu tunuri de 25 mm și cu lansatoare de rachete antitanc -, care să o ajute să lanseze, în următoarele câteva luni, o contraofensivă împotriva trupelor ruse de invazie.
Problemele de control al frontierei împiedică intrarea Bulgariei în Schengen.
Animalele sunt și ele victimele cutremurelor care au nevoie de ajutor, atrag atenția organizațiile caritabile.
Sute de politicieni, militari și diplomați din întreaga lume participă la Conferința de la Munchen pentru a discuta despre mediul de securitate transformat al Europei după un an de invazie rusă.
Gigantul energetic, care deține monopolul exporturilor de gaze rusești, a încercat în ultimele luni o schimbare strategică, redirecționând o parte din vânzările sale către Asia.
Bărbatul a fost arestat în urma unei operațiuni comune a serviciilor speciale germane și britanice.
România se opune, din cauza impactului pe care lucrările le-ar avea asupra ecosistemului din Delta Dunării.
Grupul are o prezență de lungă durată în Ucraina și Rusia, unde, înainte de război, realiza o zecime din vânzările totale.
Participarea la proteste scade, dar cresc tensiunile în Parlament la dezbaterea legii.
Volodimir Zelenski spune că doar armele aduc pacea, pentru că sunt singurul limbaj pe care Rusia îl înțelege.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează