
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că s-a luat decizia declarării stării de alertă epidemiologică în urma înregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a unui număr mare de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii).
„Nu este absolut nimic diferit faţă de situaţia de anul trecut. Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologică după ce se înregistrează trei săptămâni consecutive de depăşire a pragului epidemic", a precizat ministrul Sănătăţii. El a subliniat că nu sunt instituite nici un fel de restricţii.
Potrivit ministrului Rafila, această situaţie va mai dura până la sfârşitul lunii februarie.