Alegerile parlamentare din România au fost urmărite cu atenție și în Republica Moldova, care s-a plasat pe locul cinci după numărul de cetățeni români care au votat la scrutinul din 1 decembrie – peste 81 de mii de alegători. Spre desosebire de statele din Vestul Europei, unde diaspora a votat masiv partidele suveraniste, în Republica Moldova a fost preferat USR, urmat de PNL.
Există o serie de semne de întrebare legate de alegeri, de la numărul de alegători – important pentru validarea scrutinelor – până la actorii care se vor putea înscrie în cursă și desemnarea unui candidat unic al opoziției pro-ruse.
Administrația regiunii autonome găgăuze din sudul Republicii Moldova pare să fie noul instrument pe care îl folosește Rusia pentru a împiedica parcursul european al Republici Moldova.
Transnistrenii au solicitat să fie protejați de Moscova „prin măsuri diplomatice”, dar pare a fi vorba, mai degrabă, de o încercare de a smulge concesii Chișinăului decât de un pas spre alipire.
Guvernarea spune că referendumul privind aderarea la UE va arăta clar opțiunile populației. Unii văd însă în consultarea din toamnă o manevră electorală care s-ar putea întoarce împotriva inițiatorilor.
Mitropolitul Moldovei a criticat Patriarhia Moscovei, iar preoți din Chișinău au cerut alipirea la Patriarhia română. Mișcările au legătură cu susținerea patriarhului rus pentru războiul din Ucraina.
Rusia a avut mereu oamenii săi printre reprezentanții clasei politice și administrației de la Chișinău. Unii nici nu au încercat să-și ascundă relația cu Moscova, alții par să-și fi jucat foarte bine rolul, plasându-se în fruntea unor mișcări naționale și proeuropene, ceea ce, probabil, i-a permis Rusiei să controleze anumite procese politice din interior. Veridica îi amintește, în acest al doilea episod, pe cei care au menținut Republica Moldova în siajul Moscovei pentru o bună parte din ultimele două decenii.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează