Kievul a acceptat un armistiţiu cu Rusia propus de americani la negocierile din Arabia Saudită
„Un stat agresor nu poate să dea lecții de democrație.”
Statele Unite majorează de azi taxele la importurile de oţel şi aluminiu.
Țările participante sunt dispuse să asigure sau să sprijine o forță de pace în Ucraina.
În urma deciziei definitive, acesta nu va putea candida la alegerile prezidențiale din mai.
Președintele SUA spune că războiul comercial va înceta când Canada va deveni al 51-lea stat american
Armata ucraineană spune că a lovit ținte strategice care-i ajută pe invadatorii ruși.
Jandarmii francezi și jandarmii care se pregăteau să dea foc protestatarilor sunt cele mai recente dezinformări din spațiul online.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că blocarea candidaturii lui Georgescu este o călcare în picioare a democrației chiar în centrul Europei.
Ucraina a lansat sute de drone la periferia Moscovei și în alte regiuni ruse.
El a mai spus că toate cheltuielile Președinției vor fi făcute publice periodic.
Întâlnirea de la Palatul Elysee dintre Maia Sandu și Emmanuel Macron are loc pe fondul creșterii agresivității Rusiei în regiune.
Cel puțin 40 de mii de utilizatorii au reclamat probleme de accesare a conturilor.
Liderul de la Kiev a ajuns în cursul serii de luni la Jeddah pentru a se întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman.
Printre acestea se numără cea formulată de Călin Georgescu, dar și o contestație împotriva candidaturii lui Nicușor Dan.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto a declarat că Ungaria este dornică să coopereze cu România în sectorul energetic pentru că va deveni un exportator de gaze naturale în perioada următoare.
Suveranul pontif a mulţumit personalului medical pentru îngrijire
Sute de mii de oameni sunt nevoiţi să-şi amâne călătoriile.
Liderul sârbilor bosniaci şi-a înmulţit acţiunile şi apelurile voalate la secesiune.
Bancher cu experiență la conducerea mai multor instituții financiare, Mark Carney a fost ales cu o majoritate covârșitoare la conducerea Partidului liberal din Canada.
Americanii şi ucrainenii se pregătesc să dicute un „cadru” pentru pace în prima întâlnire după confruntarea de la Casa Albă
Planul de modificare a organigramei Senatului prevede reducerea schemei de personal cu un sfert.
Depunerile de praf vor putea fi observate inițial în vestul și centrul țării.
BEC motivează respingerea candidaturii prin decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
În aceeași ședință, a fost validată candidatura primarului general al Capitalei, Nicușor Dan.
Ministrul israelian al energiei i-a cerut printr-o scrisoare președintelui Companiei naționale Israel Electric să nu mai vândă curent în Gaza.
În ajunul negocierilor de la Riad, Donald Trump ar fi spus într-un cadru privat că semnarea acordului privind mineralele rare nu este suficient pentru reluarea ajutorului militar pentru Ucraina.
Este a doua operațiune descoperită în Marea Britanie după arestarea unor cetățeni bulgari acuzați de spionaj în favoarea Rusiei.
Forțele speciale ruse s-au strecurat printr-o conductă de gaz dezafectată, în apropierea orașului Sudja, în încercarea de a surprinde forțele ucrainene.
Candidatul coaliţiei de guvernare şi-a dat, anterior, demisia din PNL, partid al cărui membru era din 1990.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că pe masă sunt propuneri realiste.
La acţiunile pompierilor participă inclusiv forțe și mijloace de sprijin ale Ministerului Apărării Naționale.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează